Prostia travestită

Șerpuirea cuvîntului printre faldurile vicleniei este criteriul fundamental al integrării în pletora impostorilor, unde fiecare opinie e o jinduire, iar toți pașii sînt desene gîndite, coregrafii perfide.
Convulsiile care pun temelie unor controverse, într-o vorbire ambiguă, sterilă și artificială, provoacă o bătaie cu cornete de hîrtie și legitimează circăria, balamucul unui dialog ridicol. Foaierul cel mai pitoresc pentru „actorii” unor astfel de „reprezentații” este ecranul televizorului, care tulbură retina – e adevărat, cu consimțămîntul privitorului -, dar e tot atît de adevărat și faptul că nu sînt alternative suficiente, în toată banda de programe TV, cele mai multe, penibile; cîte canale, tot atîta vorbărie, și cîtă vorbărie, tot atîta umor naiv, prostie travestită, puzderie de fraze abjecte, decor cu umbre și lumini fardate, flori de plastic parfumate, zgură în știubee de miere.
Personaje cu viză permanentă pe la studiourile de televiziune aclamă iubiri reciclate pentru neam și patrie, iar unii încropesc din infamie un Crist subversiv – ca trofeu de vitrină, ori ca bomboană tonică pentru doparea unor călugări blajini care pun la efigiile spirituale ale acestor modele de personaje mir de lațe din bărbi slinoase. Stilul lor șablonard de vorbire, plin de paralelisme paradoxale, de insulte și vulgarități în tonuri difuze, de incisivități fără conciziune îi acuarelează în nuanțe terne și le devoalează sufletele întrepătrunse nu de evlavie sau onestitate, ci de principii autoritare și de incultură. Pentru că axiomele nu trebuiesc demonstrate, ei nu afirmă că laptele e tot alb, dar că e rînced și se va face străveziu. în miezul unei pubertăți a democrației, ei au temeri nefondate, induse de paranoia, că întotdeauna este cineva care jinduiește soarele ce le este hărăzit numai lor. De aceea tapetează decorativ relicve surpate, spre a le ascunde asperitățile și mucegaiul. Țin predici tupeiste, stufoase și drastice, cu o gestică patetică și o voce amplificată, vrînd în mod penibil să le dea tonul unor discursuri academice. Savurează mierea mîndriei gesturilor caritabile, care de cele mai multe ori au un scop manipulativ, iar pelerinajele lor pe la lăcașurile de cult, ca și daniile și rugăciunile „fierbinți” la moaștele îmbălsămate și miruite din ocnițele mănăstirilor invocă pronia cerească pentru cele mai intempestive dorinți, cum ar fi, de exemplu, victoria unei echipe de fotbal. Prin aceasta se induce derizoriul unei dogme religioase dacă unei divinități i se cere să marcheze un gol în poarta adversă. Ateii de altădată își freacă acum capul de Zidul Plîngerii, aprind lumînări la altare și fac cruci și temenele mai abitir decît cel mai evlavios schimnic.
O piesă de teatru naiv, ridicol și ieftin!…
Și, atunci, e o mirare faptul că ierarhii religioși nu iau o poziție oficială pentru a stinge acestor clovni pasiunea de a fi induse postulatele plăcerilor, pasiunilor și intereselor personale, profane, egoiste și manipulative, ritualurilor de cult. în absența unor cunoștințe care fundamentează religia, sau chiar cu bună știință, aceste personaje promiscue nu pot avea explicații rezonabile asupra discursurilor și faptelor lor; ele au noțiuni, afirmații și acțiuni perfide, desuete sau superstițioase. Și, atunci, cum e posibil ca ierarhii bisericilor, clerul, să nu se dezică oficial de pledoariile lor fictive, mascate și caraghioase de demersurile și ploconirile lor în fața altarelor de spiritualitate creștină sau de alte confesiuni și culte religioase?!
… Și, cînd, oare, se vor mai strîmtora drumurile acestor impostori, trîmbițași ai unor opinii fără nici o legătură esențială cu rațiunea și demnitatea, ci constituite într-o bălăcăreală care explorează prostia, oportunismul, intriga, vulgaritatea…? (Aurel V. ZGHERAN) posibil ca ierarhii bisericilor, clerul, să nu se dezică oficial de pledoariile lor fictive

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!