Reprezentanții a 35 de instituții și organizații neguvernamentale din domeniul protecției copilului vor fi, astăzi oaspeții Direcției Generale pentru Protecția Copilului (DGPC) și Fundației de Sprijin Comunitar (FSC). Cele două instituții vor prezenta modele de bună practică în protecția copilului pe stradă, respectiv în planificare strategică și strîngere de fonduri. Specialiștii de la Protecția Copilului și FSC vor prezenta celor care s-au arătați interesați de subiectele în cauză cum poți rezolva problemele. Întînirea va debuta cu o prezentare în plen a celor două modele de bună practică, pentru ca după-amiaza să fie rezervată lucrului stradal și cîtorva vizite la DGPC, FSC, dar și la Centrul de reintegrarev a tinerilor din cadrul Asociației „Betania”. (Eduard CUCU)
Protecția Copilului și FSC dau lecții de bună practică
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.