Protecția Copilului vrea să califice asistenți sociali

Redacția Ziarul de Bacău

Direcția Generală pentru Protecția Copilului (DGPC) din Bacău va putea organiza, în curînd, propriile cursuri de calificare pentru asistenții sociali. „În acest moment, DGPC are depus la noi un dosar în vederea autorizării pentru cursuri de formare profesională, specializarea asistență socială”, a precizat Gheorghe Alexe, șef de serviciu în cadrul Direcției de Dialog, Familie și Solidaritate Socială (DDFSS), forul responsabil cu autorizarea agenților economici din județ care-și propun activități de calificare personal. Potrivit declarațiilor reprezentantului DDFSS, în ultima vreme au primit astfel de autorizații de la Direcția muncii, punctul de lucru Bacău al SC „Grup 4 Valahia” SRL din București (cursuri pentru agenți de pază și ordine) și SC „Evicor” SRL Onești (bucătari și ospătari), în timp ce DGPC, Fundația „Constantin Brîncoveanu” (motostivuitoriști) și SC „Moldo Consulting” SRL din Bacău (asistenți de gestiune), urmează să intre în legalitate în cel mai scurt timp. (Alin LEANCĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.