Potopul ce a „îngropat” sub ape cîteva localități de pe Valea Muntelui i-a determinat pe unii, nu puțini, să arate cu degetul spre sutele de firme din zonă care în cîțiva ani au făcut să dispare mii de hectare de pădure. Drept urmare, Agenția Regională pentru Protecția Mediului (ARPM) și Garda de Mediu au început, la solicitarea Bucureștiului, să ia la puricat toate societățile comerciale de exploatare a lemnului. „În scriptele noastre există 219 societăți comerciale de exploatare a lemnului care își au sediul pe Valea Muntelui. Toate acestea vor fi reevaluate din punct de vedere al autorizației de mediu, în sensul că se va verifica dacă firmele respectă condițiile prevăzute în autorizații. În paralele, colegii de la Gardă vor trebui să-i găsească pe cei care nu au încă autorizație”, ne-a declarat Dana Bostan, director adjunct al ARPM Bacău. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns