Protest împotriva concedierii colective de la „Robinete Industriale”

Administrator

Nemulțumiți că judecătorii au dat cîștig de cauză patronilor și, prin urmare, s-au trezit concediați peste noapte, peste 30 de salariați de la SC Robinele Industriale SA și-au căutat dreptatea, vineri dimineața, la Prefectură. însoțiți de liderul de sindicat Ștefan Laslău, protestatarii, muncitori care în majoriatea din cazuri au peste 25 de ani vechime în metalurgia de la Bacău, spun că „odată declarată ilegală greva spontană din data de 18 aprilie, patronii ne-au concediat de joi, chiar dacă în acea zi noi am muncit. Astăzi dimineață (ieri – n.n.) ne-au fost înmînate deciziile de desfacere a contractului individual de muncă, pe motiv că am participat la protestul de la jumătatea lunii aprilie. Sîntem în situația aceasta peste 50 de salariați, iar prin hîrtiile pe care ni le-au dat nu avem nici un drept. Nici chiar șomaj, deoarece literele din codul muncii cu care am fost încadrați fac trimitere către producerea de abateri disciplinare”. Liderul de sindicat de la SC Robinete Industriale SA, Ștefan Laslău, a spus că „Tribunalul de la Bacău a judecat în regim de urgență procesul dintre administrație și salariații greviști. Nu am primit nimic scris, dar se pare că primii au cîștigat. Oamenii au încetat lucrul în luna aprilie, deoarece s-a încălcat protocolul încheiat cu consiliul de administrație. ânțelegerea scrisă pe care noi am avut-o cu patronii încă din luna decembrie 2004 a prevăzut acordarea la timp a drepturilor salariale, și așa puține. Lună de lună, acest protocol a fost încălcat, iar angajații nu au mai putut suporta aceste condiții de nesiguranță”.

Drame de familie generate de concedierile de la Robinete Industriale

Oamenii caută acum dreptate și înțelegere din partea reprezentanților din teritoriu a guvernanților. Primiți de către subprefectul Constantin Avram, grupul de protestatari i-a spus celui din urmă despre condițiile grele în care trăiesc și muncesc. Neculai Anchicin, spre exemplu, a declarat că lucrează în turnătoria de la Robinete Industriale din 1976. „Am participat la greva din data de 18 aprilie pentru că am simțit că nu mai suport. După aproape 30 de ani de muncă în turnătorie am silicoză și nu știu dacă boala mea (profesională – n.n.) se poate trata cu două milioane de lei pe lună, și aceștia dați atunci cînd patronii își aduc aminte”. Ionel Toma are și el peste 25 de ani de vechime în uzina metalurgică și spune că, pentru a-și păstra locul de muncă, a trebuit să facă de toate, în mod disciplinat. „Am fost bun cît timp am stat pe picioare – a precizat Toma. Dar în luna noiembrie m-am îmbolnăvit de TBC, m-am internat în spitalul de la Bacău, iar șefii mei m-au concediat în scurt timp. Soția mea are și ea hepatită tip C, grijile din ultimele cinci luni m-au trimis și la psihiatrie, unde medicii mi-au spus că sînt depresiv și anxios. Nu văd pentru ce să mai trăiesc, atît timp cît șefii noștri au făcut ce au vrut cu mine”. Pentru a-i liniști, subprefectul le-a dat garanția muncitorilor că luni, toate deciziile de concediere vor fi reanalizate de managerii de la Robinete. „M-am întîlnit cu ambele părți – a precizat Constantin Avram – și le-am explicat că situația și așa tensionată de acolo nu duce la nimic bun. Liderului de sindicat și celorlalți salariați le-am spus să respecte legea vizavi de conflictele de muncă, iar managerilor le-am sugerat să-și reconsidere poziția față de angajați și să analizeze din nou acele decizii de concediere. Cred că luni vor ajunge la un consens”, a mai spus subprefectul de Bacău. în același ton, al concluziilor, demnă de luat în considerare este și hotărîrea luată de majoritatea celor care au fost vineri dimineață la Prefectura din Bacău. Proaspeții disponibilizați au spus că „dacă nu se revine asupra deciziei de a fi primiți la muncă și de a se anula hîrtiile pe care le-am primit astăzi (ieri – n.n.), luni dimineață, de la ora 06.30, vom intra în greva foamei la poarta fabricii unde muncim de o viață”. (Florin NISTORESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.