Protest inedit privind limbajul desenelor animate

Administrator

Un grup de elevi de la Colegiul Național „Ferdinand I”, alături de profesoara lor de engleză, Gabriela Laslău, au avut o inițiativă ieșită din comun, prin care vor să schimbe modul de difuzare la televiziune a filmelor și desenelor animate. Practic, elevii fac demersuri la cele mai înalte foruri și adună semnături de susținere pentru ca desenele animate să nu mai fie dublate cu voce, și să se revină la subtitrări. „în acest fel, s-ar elimina și violențele verbale, foarte frecvente și dăunătoare mai ales în cazul desenelor animate, s-ar elimina greșelile gramaticale, dar elevii ar învăța limba engleză mult mai ușor. Oricum, cred că generația tînără este anglofilă, mai ales că există atîtea domenii de activitate care necesită cunoașterea limbii engleze”, spune profesoara Gabriela Laslău.
Acțiunea a luat ființă după discuțiile de la ore între profesoară și elevii săi. „Pot spune cu certitudine, după mulți ani de experiență, că altul era nivelul de cunoaștere al limbii engleze acum cîțiva ani, și mult mai scăzut este acum. Dublarea cu voce scade interesul pentru învățarea limbii”, explică profesoara Laslău. Imediat, au fost făcute și înmînate în liceu afișe care promovau intenția de a schimba ceva. Ulterior, adică acum ceva mai mult de o lună, un elev pasionat de web-design a construit și o pagină de internet, pentru ca impactul să fie cît mai larg, și care poate fi accesată la adresa www.savetweety.lx.ro. „Răspunsul a fost peste așteptări. Pînă acum, am primit peste 8.200 de semnături de susținere, din toată țara. Și mai uimitor este că nici un mesaj nu a fost necivilizat, iar un singur părinte s-a arătat împotrivă, fiindcă a reclamat că are copii mici, care nu ar înțelege subtitrarea. Ori, cred că subtitrarea ar ajuta inclusiv la învățarea limbii române încă de la vîrste mici. Am primit și sugestii sau sprijin de la specialiști care s-au oferit să ne îmbunătățească pagina de internet sau să o găzduiască în condiții poate mai bune”, spune profesoara Laslău.
Profesoara și elevii săi așteaptă acum răspunsuri de la Ministerul Educației și Consiliul Național al Audiovizualului, unde au trimis scrisori în care cer revenirea la subtitrări, alături de semnăturile de susținere. „În cadrul unui sondaj de opinie efectuat printre elevii colegiului nostru și anexat scrisorii, se poate observa că majoritatea s-au declarat împotriva dublajului. Un prim și major argument este cel care se referă la diferențele mari dintre traduceri și realitate. Acest fapt nu se datorează atît modului diletant în care sînt abordate textele originale, cît caracterului intraductibil al unor expresii. Un alt element ce scoate în evidență diferențele dintre original și traduceri sînt vocile actorilor. În primă instanță, există caractere arhicunoscute, ale căror voci, consacrate, sînt inimitabile”, spune Ioana Frona, elevă în clasa a XII-a D a Colegiului Național „Ferdinand I” Bacău. „Vrem să sensibilizăm opinia publică în această privință, deloc lipsită de importanță. Am luat legătura și cu un oficial al „Corpului Voluntarilor Păcii”, din Serbia, unde a fost ridicată aceeași problemă. încercăm să colaborăm în viitor cu ei, pentru a fi cît mai eficienți”, a mai spus profesoara Laslău. (Ovidiu PAULIUC)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.