~4 min lectură 0 comentarii

Protest spontan la o fabrică de confecții din Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Lucrătoarele de la „Nadia” își cer drepturile salariale.

even.protest

Petru DONE

Lucrătoarele din schimbul întâi al Fabricii de confecții textile „Nadia”, din Bacău, au hotărât, ieri dimineața (16 septembrie), să-și manifeste nemulțumirile față de modul în care își obțin drepturile salariale. Ele au organizat un protest spontan, iar alături le-au venit și fostele colege, salariate ale întreprinderii „Nicole”, din care provine societatea „Nadia”, și care odată cu trecerea patrimoniului pe noua societate au rămas și fără locuri de muncă, dar și fără ceea ce li se cuvine ca foste lucrătoare. În grupul de protestatare l-am găsit și pe unul dintre partenerii de afaceri ai firmei „Nadia”, Costică Movilă, administratorul unei fabrici de confecții din județul Iași.

„Societatea Nicole – spuneau salariatele – a funcționat până în octombrie anul trecut, de când a fost preluată de noii patroni, sub denumirea Nadia. De atunci numai o dată am primit la timp banii care ni se cuveneau. Din luna iulie nu am mai văzut nimic, dar și până atunci salariile s-au dat cu mare greutate. Acum am protestat în fața fabricii, poate ne vede și ne aude cineva. Am ieșit numai cele care ne-am aflat la lucru, alte colege ale noastre nu au putut veni, pentru că nu locuiesc în Bacău”.

Cu salariatele celor două firme și cu jurnaliștii nu a venit să stea nimeni de vorbă, ieri, din partea firmei Nicole. Fabrica este, în fapt, o secție în care mai lucrează circa 70 de femei. Ele spun că au fost mai multe, în jur de 100, dar la preluarea secției pe noua firmă o parte dintre salariate nu au mai găsit de lucru. De societatea Nicole, au mai spus femeile, s-a ocupat un patron italian, Lino Matteazzi. Directorul ei este însă Viorica Cornovac. Niciunul nu mai poate fi contactat, însă, de ceva vreme, după ce italianul se pare că și-a luat banii din Bacău, iar directoarea fabricii și-a închis telefonul.

„Pe mine – ne-a declarat Costică Movilă – m-a contactat, la un moment dat, doamna Cornovac. S-a recomandat ca fiind noua directoare de la ICA, o întreprindere de confecții, dar nu era așa. Era de la Nicole. Am confecționat, totuși, câteva mii de borsete pentru ei, comandă la care am lucrat timp de cinci luni, iar acum așteptăm banii pe ele, care nu mai vin. În ultima perioadă, când trebuia să încasez facturile, nici măcar după o lună, cum era stabilit, nu le-am încasat. Iar doamna Viorica nici la telefon nu mai răspunde. Eu sunt din Iași, am venit personal la fabrica din Bacău, dar tot nu am găsit-o pe această doamnă. Într-un târziu mi-a răspuns la telefon, dar m-a rugat să nu o mai deranjez, pentru că este în concediu timp de două săptămâni. Am sunat în a treia săptămână, dar nici până astăzi nu a mai răspuns. Am vorbit cu soțul ei, dar se face că nu știe despre ce este vorba. Iar eu am de încasat nu mai puțin decât 360 de milioane de lei vechi (36.000 de lei noi).”
Situația salariatelor și a partenerilor de la societatea Nicole pare încurcată. Lucrătoarele nu sunt organizate într-un sindicat, deci ar trebui să-și caute dreptatea individual, prin instanțele judecătorești. Mai speră, totuși, că autoritățile vor afla măcar din presă de cazul lor și vor veni să le dea o mână de ajutor. Nu de alta, dar este vorba de drepturi salariale, iar când e vorba de bani, mai ales în ziua de astăzi, nu se poate glumi.
Petru DONE
Alexandru AGUȘOAIEI

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.