Protestul matematicienilor băcăuani are ecouri pînă în SUA

Administrator

Matematicienilor băcăuani care protestează împotriva intenției Ministerului Educației și Cercetării de a reduce drastic, din programa școlară, numărul de ore de matematică li se alătură și profesori din afara granițelor. Este și cazul lui Constantin Andronic, profesor de matematică la o școală publică în Oakland, California, și cadru didactic la o universitate particulară. Fost profesor de matematică la Școala generală Alexandru Ioan Cuza și Colegiul „Gheorghe Vrănceanu” din Bacău, Constantin Andronic urmărește îndeaproape tot ceea ce se întîmplă în țară, chiar dacă, de cîțiva ani buni, se află departe de casă. „Agreez idea unui protest general la ceea ce se vrea cu învățămîntul românesc și, în special, cu matematica. Este inadmisibil! De ce oare încercăm mereu să copiem ceea ce doar ni se pare, dar nu este, bun la alții? Am avut, ăsta e timpul corect al verbului, un învățămînt extraordinar, pe care Ceaușescu l-a degradat treptat. Din păcate, degradarea a continuat și după ’90 și încă nu s-a oprit, dar ceea ce se vrea mai departe depășește orice înțelegere.
Americanii se chinuie să schimbe cumva în mai bine căci toți știu că ceea ce se întîmplă acum în învățămîntul american nu e de admis. Noi vrem să preluăm acum ceea ce alții dau la gunoi”, se precizează în mesajul pe care ni l-a trimis profesorul Andronic. Pentru profesorul Ioan Radu, președintele filialei Bacău a Societății de Științe Matematice, faptul că la demersul matematicienilor se alătură și cadre didactice din afara granițelor țării este mai mult decît încurajator. „Acest lucru demonstrează, încă odată, că problemele pe care noi le ridicăm sînt cît se poate de grave. Cu cît vom fi mai mulți care ne vom spune punctul de vedere, cu atît vocea ni se va face auzită mai bine”, mai spune profesorul Radu. (Elena SOLOMON)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.