Protezele medicale, mai rare ca iarba de leac

Redacția Ziarul de Bacău

• anul acesta, pentru proteze și orteze s-a acordat un buget de 6,1 miliarde de lei, adică mai puțin decît anul trecut • lista de așteptare conține încă de anul trecut cereri pentru 100 de proteze și 11 fotolii rulante, la care s-au adăugat alte 93 de cereri la începutul acestui an

Criza de proteze și orteze pentru băcăuanii care au reală nevoie de acestea durează încă de anul trecut. Pe listele lungi, pe care oamenii s-au înscris de luni bune, se adună noi și noi solicitări. Banii pentru procurarea unor poteze auditive, locomotorii sau vizuale, pe care Casa Județeană de Asigurări de Sănătate i-a pus la bătaie în acest an, sînt insuficienți pentru acoperirea nevoilor oamenilor. Bugetul alocat este chiar mai mic cu cîteva sute de milioane față de anul trecut. „În 2003 am avut un buget de 6,8 miliarde de lei, care au ajuns pentru 1.063 de dispozitive, mai puține ecît în 2002, cînd am dat omenilor 2.468 de dispozitive și am avut alocat un fond de 6,1 miliarde de lei. Acest lucru este consecința creșterii prețului protezelor. Anul acesta avem un buget de 6,1 miliarde de lei și mai avem de acordat proteze pentru oamenii care așteaptă de anul trecut”, ne-a declarat Cecilia Lucaci, purtător de cuvînt la CJAS Bacău.

La instituția băcăuană există, încă de anul trecut, o listă de așteptare pentru 100 de proteze auditive și 11 fotolii rulante. Casa de Sănătate este în tratative cu Societatea Handicapaților Fizic din Bacău, care ar putea să rezolve problema fotoliilor rulante, din ajutoare umanitare. În ceea ce privește dispozitivele auditive, reprezentanții CJAS Bacău eliberează solicitanților decizii, dar intrarea în posesia lor se va face treptat. „Banii din acest an sînt împărțiți lunar, în funcție de urgențele ivite. Tot ce depășește capacitatea lunară de plată se trece pe lista de așteptare. Din fondul din acest an, pe lîngă prioritățile lunare se onorează, treptat, și restanțele de anul trecut. Sperăm ca la sfîrșitul lunii mai să nu mai avem restanțe din 2003”, a mai spus purtătorul de cuvînt de la CJAS Bacău.

Anul acesta s-a format deja o listă de așteptare ce cuprinde 93 de solicitări de dispozitive medicale. Pe listă sînt trecute cereri pentru 47 de proteze auditive, zece cristalinuri artificiale, două proteze pentru membrele superioare, opt pentru cele inferioare, trei orteze, trei dispozitive de mers și 20 de încălțăminte ortopedică. Pacienții care așteaptă aceste dispozitive nu au de ce să fie optimiști, pentru că e clar că lista nu va putea fi acoperită în acest an. Cererile vor crește mereu, pentru că sîntem la început de an, iar banii care se mai primesc de la rectificare sînt, de obicei, o picătură într-un ocean. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.