Proverbe și maxime

E cineva de neînlocuit?

„Vanitatea are nevoie de glorie pentru a putea fi satisfăcută”
(Bertrand Russell)

încă n-am aflat cine a spus prima dată că nu există om care să nu poată fi înlocuit. Cred că tocmai acela a putut fi înlocuit foarte ușor. Ideea lui, însă, a plăcut, a făcut pui, așa că milioane de oameni ce pot fi înlocuiți cu orice (cu Nivea for men, Coca-Cola, linoleum, termopan), spun ritos că nimeni nu-i indispensabil. Adevărul este că există și oameni care nu pot fi înlocuiți, oricît te-ai strădui. Cum e d-l Ion Iliescu, de exemplu. Vorbind despre „starea națiunii”, dînsul ne-a arătat că lui și partidului său li se datorează progresul țărișoarei noastre, în pofida „mincinoșilor” ce susțin contrariul. Orice idee nouă, orice program al Opoziției este nerealist în gîndirea președintelui, pentru că știința conducerii politice aparține numai unui geniu ca domnia sa, niciodată unei mase populare sau altui partid decît al său, fie acestea oricît de conștiente și entuziaste. Tocmai de aceea PSD-ul are nevoie de continuitate la guvernare, fiind tras înainte de un om ce nu poate fi înlocuit nicicum. Că acesta face propagandă electorală fățișă pentru PSD, deși Constituția nu-i dă voie, asta e din cauză că toți ceilalți sînt vinovați de „starea națiunii” destul de precară. Dînsul, însă, nu! Ceilalți (adică alte partide) sînt șmecheri venali, de rea-credință, doar d-l Iliescu este un geniu ce trage după sine progresul, dîndu-i un ghiont de Hercule cînd nu vrea să meargă înainte. Defectul lui e că e prea bun. Că nu lichidează odată, scurt, cu toți istericii, detractorii, vînduții, că nu curăță țara de hoți, dintr-o îngăduință umană, nicidecum politică. Pentru că să știți (ne-a avertizat d-l Iliescu) că și „țările bogate n-au fost dintotdeauna așa. Au fost căpușe, au supt, au exploatat sîngeros și au parazitat alte țări”. Idee pentru care Marx, Engels și Lenin l-ar decora cu ordinul muncii ideologice clasa I-a. în subtext, însă, trebuie să înțelegem că este firesc să fim parazitați de îmbogățiții peste noapte, de baroni, de clientela politică a PSD, pentru că altfel cum să construim capilatismul?
Cei ce mai au, așadar, rezerve cu privire la persoana sa și a lui Adrian Năstase (învățăcelul său) ar fi bine să-și bage mințile în cap. Orice rezervă cu privire la strategiile lor politice, la retorica lor este dușmănoasă, întrucît ei sînt chintesența virtuțiilor naționale, exponenții absoluți, farurile și profeții tinerei noastre democrații. Aceleași calități le întîlnim și la Vadim Tudor. „Cu un chip smerit, cucernice purtări, putem să-l păcălim chiar și pe Necuratul” (W. Shakespeare), chiar dacă delirul iubirii de sine este atît de evident la tribun. El are sentimente aprinse și trecătoare. Pe cît de aprinse, pe atît de trecătoare. Ieri înjura unguri și evrei, azi îi iubește (fariseic) „fără menajamente”. Ieri perora împotriva imperialiștilor americani și a NATO, azi îi preamărește. Ieri ne avertiza cutremurător că țara e plină de spioni care ne vor răul, azi face la fel, avertizîndu-ne că postul de radio „Europa liberă” a otrăvit poporul și ne-a nenorocit țara. Adică țara lui Ceaușescu, cum ar veni.
Privim uimiți și contrariați cum aceste personaje de basm ne prezintă totul în roz, cînd fundalul e atît de albastru și ne cer să-i iubim și să-i votăm. Numai că în politică iubirea n-are ce căuta. Ea nu se poate distribui pe linie de partid și nu încurajează niciodată discernămîntul electoral, ci patima și resentimentele față de alții, fiind partizană în evaluarea oricărui act sau program politic.
âmi dau seama că ceea ce susțin eu e antipatic, că-i va irita pe toți iubitorii pătimași ai unuia sau altuia de pe scena politică sau din jurul ei. Remarc, în treacăt, că nici unul dintre politicienii ce vor să fie iubiți nu temperează niciodată frisonul pasional al „fanilor” lor, nu-i invită la rațiune și moderație. Dimpotrivă, cer să fie lăudați, apreciați, iubiți și, în consecință, VOTAȚI. Cred, totuși, că n-au nevoie de iubirea nimănui, ci de putere cu orice preț. Numai așa le este satisfăcută vanitatea, dorindu-și în primul rînd gloria aducătoare de putere. „învață-te să te rușinezi mai mult de tine, decît de alții”, i-ar sfătui Democrit, și pe bună dreptate!
Desigur, capetele mari și de neînlocuit au uneori și idei proaste pentru care ar merita să fie înlocuite cu ghilotina urnelor. Depinde de capacitatea noastră, a electoratului, de a separa demagogia de adevăr, de a amenda tirania și răul cu ștampila alegerilor. (Vasile PRUTEANU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!