Ediția în limba cehă a romanului „Simion liftnicul”, al prozatorului băcăuan Petru Cimpoeșu, a fost declarată cartea anului în Cehia. Romanul a fost distins cu marele premiu Magnesia Litera, una dintre cele mai importante distincții literare din această țară. Juriul a fost alcătuit din reprezentanți ai Academiei Republicii Cehe, Asociației Scriitorilor, Asociației Traducătorilor, Fundației Cehe a Fondului Literar și ai Asociației Librarilor și Editorilor din Cehia. Traducerea a fost publicată în decembrie 2006, la Editura Dybbuk din Praga, cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR), prin „Programul de finanțare a editorilor străini pentru traducerea autorilor români”. în 2001, Petru Cimpoeșu a obținut pentru „Simion liftnicul” Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România. Editura Dybbuk intenționează să publice un al doilea roman al scriitorului băcăuan, „Christina Domestica și Vânătorii de suflete”, apărut în 2006 la Editura Humanitas. Datele colaborării vor fi discutate la începutul lunii mai, scriitorul Petru Cimpoeșu fiind invitat să participe la cea de-a 14-a ediție a Tîrgului Internațional de Carte Bookworld 2007, care se va desfășura în perioada 3 – 6 mai la Praga. (Laura HUIBAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.