■ Comisia de Disciplină l-a sancționat cu o etapă de suspendare pe portarul băcăuan, după „roșul” văzut cu Steaua
Florin Prunea are drept de joc duminică, atunci cînd FCM Bacău va întîlni pe propriul teren pe Rapid. Comisia de Disciplină a judecat ieri cazul lui Prunea și l-a suspendat cu o etapă. Cum portarul băcăuan și-a ispășit etapa de suspendare miercuri, cînd la Pitești poarta băcăuanilor a fost apărată de Inătescu, Florin Prunea va putea fi folosit în meciul cu Rapid de către Ilie Dumitrescu. Prunea a fost eliminat în minutul 11 al întîlnirii cu Steaua, de sîmbăta trecută, cînd centralul Augustus Constantin i-a arătat cartonașul roșu pentru lovirea cu pumnul a lui Claudiu Răducanu, fază mult comentată în zilele următoare, părerile fiind împărțite. Prunea a recunoscut că l-a îmbrîncit pe vîrful stelist, însă s-a jurat că nu l-a lovit. „Dacă eliminarea din meciul tur mi s-a părut corectă, asta de astăzi (n.r. – sîmbătă) nu”, spunea portarul băcăuan imediat după meciul cu Steaua.
În altă ordine de idei, FCM Bacău nu va avea viața ușoară în următoarele etape, aflîndu-se la doar două puncte de locul 15, retrogradant. La Pitești, băcăuanii au reclamat două penaltyuri, chiar prin vocea președintelui Gheorghe Chivorchian: „am avut două lovituri de la 11 metri. Cel puțin la Apostol sînt sigur că a fost penalty, iar scorul era 1-0 pentru piteșteni. La 1-1, altfel s-ar fi scris poate istoria meciului”, spune Chivorchian. Președintele băcăuan a acuzat pentru a doua oară arbitrajul într-un interval de cinci zile și speră ca la meciul cu Rapid să nu aibă nimic de reproșat brigăzii: „ne dorim un arbitraj corect, care să ne lase să ne facem jocul”. Chivorchian a mai spus că FCM Bacău se află într-un moment delicat, „dar am mai avut parte de astfel de momente și am ieșit cu bine din ele. Sper ca și acum să se întîmple la fel”.
Băcăuanii au intrat în cantonament de ieri, după antrenament, iar duminică doar Cătălin Cursaru va fi omul indisponibil din trupa lui Ilie Dumitrescu. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns