~2 min lectură 9 comentarii

PSD acuză alocări discreționare ale fondurilor guvernamentale. „În Ardeal, cetățenii sunt considerați de rangul 1, iar în Moldova, de rangul 2”

Redacția Ziarul de Bacău

Conducerile PSD Bacău și Consiliului Județean au criticat, într-o conferință de presă, modul în care Guvernul a alocat fonduri, la ultima rectificare bugetară a anului. „Este o pagină neagră pentru administrația Bacăului, Guvernul PNL a sfidat Bacăul și Moldova”, a declarat eurodeputatul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău. Potrivit lui Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean, Bacăul a primit doar 7,8 milioane de lei, mult după Iași, Suceava și Neamț.

De asemenea, potrivit președintelui Ivancea, se constată o „diferență remarcabilă” între Ardeal și Moldova, după banii dați de Guvernul PNL. Ivancea a dat ca exemplu județul Bihor, care a primit 44,7 milioane de lei, mult peste Bacău.

„Cei din alianța de dreapta au promis alocări importante pentru dezvoltarea județului, dar constatăm că, în Ardeal, cetățenii sunt considerați de rangul 1, iar în Moldova, de rangul al doilea”, a declarat Ivancea. „Nu pot să nu observ modul discreționar și politicianist în care se alocă fondurile”, a declarat președintele Consiliului Județean, care a promis că va face eforturi pentru a găsi alte surse de finanțare.

Eurodeputatul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău, a apreciat că recenta rectificare bugetară are rolul de fidelizare a structurilor din teritoriu, fidele lui Ludovic Orban, președintele liberalilor. „PNL trece prin turbulențe, iar Orban s-a gândit să arunce cu banii în țară, funcție de puterea baronilor liberali. Toți banii au venit către primari PNL, după ce tot ei au vânturat principiul echidistanței. Așteptăm să vedem politica USR, care a promis alocări de 25% pentru Bacău, au proiecte îndrăznețe de realizat, trenuri urbane, parcări plutitoare…”, a spus Benea.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

9
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. P
    Petrisor
    20 decembrie 2020, 10:46
    0

    Unde sunt vremurile de altadata (Seche, Hrebe) cand Bacaul sfida toate celelalte judete din Moldova 🙂

    1. R
      Radu
      20 decembrie 2020, 17:35 răspuns pentru @Petrisor
      0

      Sfida doar la modul declarariv, economic nu a ramas nimic din urma acelor vremuri care sa demonstreze ca Bacaul conta pe harta Moldovei.

  2. D
    Dragos
    20 decembrie 2020, 11:39
    0

    Da, Ardeal, oameni seriosi care sunt cu un picior in europa.
    Bacau?
    Un oras tinut inca in buzunar de clanurile politice pnl-psd…

  3. A
    Ana
    20 decembrie 2020, 17:33
    0

    Da, este adevarat ce spune Benea, dar lucrul asta se intampla de 30 de ani, chiar si cand pesedeu era la putere, el ce a facut atunci in sensul asta??? In mare parte dezastrul din Moldova rosie i se datoreaza, ar fi bina macar sa evite subiectul.

  4. S
    Sica
    20 decembrie 2020, 18:57
    0

    Postacii de mai sus ar trebuii cenzurati, astia nu sunt bacauani sunt tonomate(bagi fisa si alegi ce vrei sa zica). Cum poti sa fii de acord ca Bacaul primesti bani mai putini de la guvern. De aia Ardealul e favorizat, ca el primeste bani pt metrou, iar postacii de mai sus primesc firmituri ca sa le schimbe subiectul, cand se aduce vorba.

    1. :
      :)
      21 decembrie 2020, 20:10 răspuns pentru @Sica
      0

      Si tu cam ce ai fi??? In afara de complexat?? Sica…sica..are mintea mica.

  5. T
    TUCU
    21 decembrie 2020, 06:22
    0

    Asa a fost intodeauna, timp de 30 de ani, cat PSD-ul (sub diferite forme) a fost la guvernare. Acuma ne miram !

  6. T
    Tatiana
    21 decembrie 2020, 07:23
    0

    De ce nu a înflorit Moldova sub guvernările PSD ului?, de ce Ardealul a înflorit chiar și atunci când era PSD ul la guvernare. Domnule Benea nu mai căutați scuze , nu ați făcut nimic pentru județ , ar trebui mai puține declarații și mai multe fapte.

  7. c
    ciprian
    22 decembrie 2020, 21:45
    0

    Observ, dupa numarul de like-uri ,ca majoritatea bacauanilor sunt porniti ca Moldova sa primeasca doar firimituri. Bravo flacai! Va meritati soarta! Trageti tare inapoi! E foarte important pt ceilalti,care se bucura de prostia vostra.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.