PSD Bacău a mai pierdut un consilier județean

Administrator

Consiliul Județean (CJ) Bacău a rămas cu numai 36 de consilieri. Asta, după ce Ioan Paris, ales în funcția de consilier pe listele Partidului Social Democrat (PSD), a demisionat. El și-a motivat gestul printr-o eventuală incompatibilitate care ar fi putut apărea pe parcursul mandatului său de consilier județean. „Am o firmă de construcții și, în ultima perioadă, am văzut că nu pot participa la licitații și diferite alte lucrări. Nu vreau să se interpreteze că merg la o lucrare pentru că sînt consilier județean, și atunci m-am hotărît să demisionez. Așa am procedat și cînd am fost consilier local, la Onești. Nu vreau să existe vreo incompatibilitate și vreau să asigur locurile de muncă pentru angajații mei. Cred că un om cu o astfel de afacere este incompatibil cu politica”, ne-a declarat Ioan Paris.
Postul rămas liber nu va fi însă ocupat imediat de un alt consilier județean de pe listele PSD. „Următorul pe listă este medicul Adrian Cotîrleț. Am avut discuții cu el, este de acord să preia locul rămas liber, dar deocamdată așteptă să vadă ce se va întîmpla cu Legea spitalelor. în cazul în care va fi incompatibil, va fi numit Alexandru Fînaru, următorul de pe listă”, ne-a declarat Dragoș Benea, președintele CJ Bacău și vicepreședintele județenei PSD Bacău.
Dragoș Benea mai spune că PSD nu se va grăbi să numească un consilier pe postul rămas liber și că îl va menține vacant, mai ales că legea nu impune o anumită perioadă în care poate fi ocupat. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.