PULSUL STRĂZII Cine plătește – rămîne! Cine nu – pleacă!

Redacția Ziarul de Bacău

Primăria Bacău îi somează pe chiriașii ce locuiesc în apartamente, case și alte spații ce aparțin fondului locativ de stat, și care au acumulat mari restanțe la plata chiriilor și cheltuielilor de întreținere, că vor fi evacuați. Acțiunea urmează să înceapă în cel mai scurt timp. Șansa de a rămîne în locuințe: achitarea imediată a datoriilor. Credeți că este o măsură justificată, sau edilii orașului ar trebui să dea dovadă de clemență?

Virgil Gafencu, 30 de ani, șomer: „Cu ce să plătească aceste datorii dacă nu au bani? Depinde și de chiriași. Sînt care au cu ce să plătească dar nu vor, sau amînă și mai sînt cei care efectiv nu au cu ce să-și achite datoriile”.

Doina Bîrjovanu, 45 de ani, pensionară: „În principiu este motivată somația dată de Primăria Bacău către chiriașii acesteia dar, domnii de la primărie trebuie să se gîndească și la amărîții aceia. Concluziile se trag de la sine”.

Anonimă, 40 de ani, șomeră: „Situația financiară este destul de grea pentru toată lumea. Personal, fac sacrificii mari ca să-mi plătesc datoriile la zi. În legătură cu aceste persoane și familii mi-e greu să comentez”.

Doina Palade, 50 de ani, inginer: „E greu de spus. Depinde de situația fiecărui locatar, mai exact chiriaș. Dacă au posibilități de plată atunci să plăteasc dar dacă nu au cu ce… După părerea mea, trebuie analizată fiecare situație în parte”.

A consemnat Geanina ISTRATE

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.