PULSUL STRĂZII Relațiile dintre locatari: ce ție nu-ți place!…

Redacția Ziarul de Bacău

Foarte mulți dintre băcăuanii care s-au adresat în ultimul timp redacției noastre cer lămuriri în legătură cu relațiile dintre locatari-proprietari: păstrarea curățeniei pe casa scărilor, menținerea liniștii între anumite ore, contribuțiile bănești pentru rezolvarea unor lucrări de interes comun. Ce măsuri trebuie luate împotriva celor care nu respectă aceste norme, creînd și întreținînd o stare de disconfort, ne întreabă aceștia? Dumneavostră ce părere aveți?

Florica Ureche, 53 de ani, administrator de asociație: „Sînt administrator de asociație și mă confrunt și eu cu aceste probleme. În ce privește curățenia pe casa scărilor, sînt persoane care aruncă – și să știți că sînt din familii cu pretenții – punga cu resturile menajere pe scările blocurilor. Cel mai bine ar fi să se facă controale și care este prins să fie amendat. Dacă vorbim despre plata datoriilor, pot spune că marea majoritate nu este conștientă că trebuie să plătească ceea ce consumă”.

Alexandra Leon, 16 ani, elevă: „Nu știu ce să vă spun. Probabil de aceste probleme ar trebui să se ocupe șeful de scară, care să fie mult mai preocupat și care, la ședințele convocate pe casa scărilor, între locatari, să avertizeze acele persoane care nu respectă aceste norme”.

Elena Bîrzu, 59 de ani, pensionară: „În general, cei care-și plătesc datoriile la zi sînt pensionarii. Ceilalți, probabil, nu au timp. În privința curățeniei și a liniștii publice, la noi, chiar nu sînt probleme. Singurul lucru care mă deranjează, dar nu constituie o problemă majoră, sînt cîinii de pe scară. Își mai fac nevoile și pe unde nu trebuie”.

Doinița Coibar, 44 de ani, confecționer: „Păi, ce pot să spun?! Cei care sînt prinși că nu respectă aceste norme să fie trași la răspundere și amendați.”

A consemnat Geanina ISTRATE

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.