Mafia din piețele agroalimentare – decapitată. Guvernul are în vedere stoparea speculei prin adoptarea unor măsuri care să reglementeze regimul vînzărilor de produse agricole: protecția producătorilor privați și accesul neîngrădit în piețe, eliminarea intermediarilor care „fac legea”, controlul strict al acestor activități.
I-am întrebat pe băcăuani dacă sînt convinși că astfel vom scăpa de comercianții speculanți, iar prețurile vor scădea:
Lucia Dobriță, 53 de ani, producător agricol: „Vin de la biserică și Dumnezeu v-a scos în calea mea. Să știți că sînt nemulțumită din acest punct de vedere. Cu lacrimi în ochi vă spun că ne-am săturat de acești speculanți – eu le spun
Constantin Pepeneață, 36 de ani, vînzător: „Nu se poate rezolva această problemă, din păcate. Acești speculanți și-au făcut rost de actele de care au nevoie, că sînt, cică, producători, și nimeni nu are cum să-i controleze că este sau nu așa. În plus, sînt mînă-n mînă cu cei care fac aceste controale. Îi mituiesc și ei închid repede ochii”.
Octavian Gașpar, 68 de ani, pensionar: „Cu regret, dar ăsta-i adevărul, parte din vină o poartă și producătorii agricoli. Ei vin în piețe cu marfă și, pentru că nu au timp de pierdut să stea să vîndă – pămîntul trebuie lucrat -, vînd mai ieftin la acești speculanți, iar ei, la rîndul lor, vînd la suprapreț și ne iau nouă banii din buzunar, vrem -nu vrem. Soluția cea mai bună ar fi să fie încurajați producătorii agricoli”.
Violeta Nedelcu, 47 de ani, referent: „Dacă guvernanții vor cu adevărat să rezolve această problemă, eu cred că sînt șanse. Să îndepărteze acești speculanți și să încurajeze producătorii”.
A consemnat Geanina ISTRATE
Lasă un răspuns