Pentru începutul lunii octombrie, edilii orașului ne invită la manifestările cultural-sportive ale ediției 2002 a Festivalului „Zilele Bacăului”. Timp de șase zile, vom avea parte de „circ și pîine”, spre încîntarea tinerilor și disperarea celor vîrstnici. Organizatorii vă solicită să fiți alături de ei prin propuneri și sugestii care să fie incluse în program. Așadar, ce le sugerați?
Alexandra Vraci, 19 ani, studentă: „Am fost la sărbătorile organizate pînă acum. Mi-a plăcut, a fost muzică de calitate, mulți tineri. Cred că ar trebui să schimbe ceva la organizare. Este prea mare înghesuiala. Nu știu dacă mai mulți bodyguarzi ar rezolva problema, dar ar trebui să se găsească o soluție pentru a se evita busculadele”.
Marian Adochiei, 25 de ani, operator chimist: „Cum a fost pînă acum, a fost foarte bine. E drept că nu am fost la toate zilele anterioare, dar cînd am fost, m-am distrat. E bine să mergi cu prietenii, pentru că distracția e mai mare. Nu cred că mai pot da eu o idee de organizare. Sînt destui oameni care se ocupă de organizarea festivalului”.
Cristi Popa, 21 de ani, student: „Sînt student la Brașov și cam am tras chiulul la ultimele două ediții. Dar la cele la care am fost m-am distrat. A fost fain și muzica bună. Mi s-a părut perfect, așa că nu pot da nici o sugestie”.
Alexandru Asanovici, 65 de ani, pensionar: „E bun așa cum este. De sărbătoare trebuie să se bucure în primul rînd tinerii, iar noi, pensionarii, să fim mai îngăduitori cu ei, că sînt doar trei zile de distracții. Am avut și noi șezătorile noastre, așa că, de ce să le stricăm cheful?”.
Lucian David, 23 de ani, student: „Cred că ar trebui schimbat ceva în organizare. Ar trebui să fie îmbinate concursurile cu manifestările sportive. La Teatru Bacovia ar fi bine să se organizeze concursuri și spectacole cu trupe de teatru din țară. Că de mici și bere s-a cam săturat lumea. Trebuia schimbate tiparele, pentru a evita monotonia și plictiseala. Ar trebui să se pună mai mult accent pe manifestările culturale”.
Lasă un răspuns