VOLEI FEMININ – DIVIZIA A1: Ultima etapă a returului primei părți a campionatului feminin de volei, liga I, a fost cea în care s-a stabilit componența celor două grupe valorice în care s-au împărțit cele zece echipe aliniate la startul întrecerii. După cum se cunoaște, Știința Bacău, campioana en-titre, a încheiat faza I pe primul loc și este considerată drept principală favorită la cucerirea unui nou titlu național, al treilea din istoria sa. Din nefericire, echipa băcăuană a fost împiedicată să termine en-fanfare prima parte a campionatului, fiind privată de o victorie, a 18-a din tot atîtea posibile, pe care o merita cu prisosință. Alături de Rapid București, Dinamo București și Unic Piatra Neamț, Știința va lua parte la faza finală a campionatului, care cuprinde turnee organizate pe terenul fiecăreia dintre ele și în urma cărora se va stabili campioana și celelalte medaliate. Competiția pentru supremație va continua, dar nu de la zero. Se va ține cont și de rezultatele înregistrate între cele patru formații pe parcursul primei părți a campionatului, fiind scoase din calcul rezultatele înregistrate în compania echipelor care au ajuns în cea de a doua grupă valorică. în ce o privește pe Știința, aceasta a fost clar dezavantajată de rezultatul din ultima etapă de la Rapid (2:3), ea urmînd să abordeze ultima parte a campionatului avînd un avans de un punct față de a doua clasată și nu de două, cum ar fi fost normal dacă rezultatul de pe tabelă ar fi coincis cu cele întîmplate pe teren.
Au fost deja stabilite datele și ordinea în care vor avea loc cele patru turnee finale. Acestea sînt: turneul I / 03-05 martie, la Piatra Neamț, turneul al II-lea / 17-19 martie, în sala Dinamo, turneul al III-lea / 31 martie – 2 aprilie, în sala Giulești, turneul al IV-lea / 13 – 15 aprilie, la Sala Sporturilor din Bacău. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.