Punctul pe „i”

Administrator

Adevărata civilizație

• oportunitatea integrării în Uniunea Europeană n forme care se duc și realități care vin n tradiție și modernitate (2)

Oportunitatea integrării României în structurile europene constituie un proces în timp, de durată, și aceasta cu atît mai mult cu cît preparativele aderării și integrării s-au făcut în condiții mai mult sau mai puțin sporadice, prea puțin dezbătute și conștientizate la nivelul întregului popor. Iată, deocamdată francezii și danezii au manifestat reticențe față de Constituția Europeană. Polonezii, cehii, ungurii s-au „bătut” vijelios în timpul tratativelor de aderare și integrare. Românii, într-o efuziune precară în interior (lipsă de unitate și solidaritate) au clamat zgomotos în exterior și cu eficiență redusă. Ponoasele vor fi suportate, ca de obicei, de tagma de jos a țării, de cei care au suferit mai tot timpul, indiferent de regimurile politice care s-au succedat, iar foloasele vor rămîne tot apanajul celor care au tratat. Subvențiile Bruxelles-ului vor veni pe sponci și, condiționate fiind, vor fi redistribuite tot de cei care au acceptat obligațiile impuse. Proiecte de programe nu ne-am prea învățat să întocmim, spiritul de autogestionare este după tradiții (otoman, habsburg, rusesc). Legislația românească este ca trestia pe baltă, schimbătoare și aplecătoare în toate direcțiile. Vom fi monitorizați din afară spre binele și interesele cui? Un vechi proverb românesc spune că „ochiul stăpînului îngrașă vita”. Dar, cînd stăpînu-i la distanță și vita-i hrănită ca și pînă acum? Președintele Comisiei Europene – Jose Manuel-Barroso – a afirmat recent că „Europa trebuie să se adapteze condițiilor României, iar România să se adapteze condițiilor europene”. Un proces deloc ușor, dar nu imposibil. Adaptarea trebuie făcută la toate nivelele, însă esențialul rămîne adaptabilitatea mentală reciprocă.
Revenind la predicția iorghistă, savantul a prognozat cu un exemplu concludent: în perioada interbelică s-a mai încercat alcătuirea unei Europe Centrale, fiind inclusă și România, „dar nu pentru ca să se trăiască mai bine, ci pentru ca țările din Apus să-și fi putut desface mai ușor produsele lor industriale și mai ușor să le vîndă unei Asociații decît fiecărei țări în parte”. Desigur, opinia lui Iorga ar putea fi astăzi vetustă, datele problemei fiind în prezent altele, dar o fărîmă de adevăr totuși există. Cît privește oportunitatea integrării satului românesc în Uniunea Europeană, chestiunea devine, parțial, aproape insolubilă. Fermele preconizate de ex-ministrul Flutur sînt contaminate de la început de morbul fostelor c.a.p-uri și sechelele se resimt încă. Proprietarii mici și mijlocii sînt parțial demobilizați de prețurile exorbitante ale prestărilor de servicii (arătură-discuire, însămînțare etc.) și de valoarea extrem de scăzută în valorificarea produselor obținute. Mulți tineri țărani preferă loessul spaniol sau italian, cernoziomului românesc, iar crescătorii de animale (ovine, bovine, porcine etc.) nu vor renunța ușor nici la transhumanță (filonul românesc de existență), nici la recoltarea și prelucrarea manuală a laptelui, care asigură calitatea produselor și le imprimă aspectul ecologic al acestora.
Omogenizarea tradiție – modernitate se va realiza succesiv și numai în condițiile adaptabilității reciproce a fenomenului european-românesc. De ce italienii preferă deja păstorii și mulgătorii români? Pentru că eficiența este evidentă. Aparatul, la ugerul animalului îl stolohonește și vibratorul respectiv sensibilizează imunitatea față de mulsul manual – care-i revigorează pulpa și-i conferă buna dispoziție. Animalul este o ființă vie, care prin comuniunea cu omul se stimulează reciproc. Ori, aparatul îl mecanicizează și uneori îl sterilizează.
Legislația europeană trebuie să se interpătrundă cu cea românească, spre binele amîndurora. De ce produsele românești, în trecut, au făcut faima străbunilor și bunilor noștri? Nu sîntem împotriva modernizării, dar românul trebuie lămurit și educat cu răbdare și competență. Verticalitatea românului-european nu poate fi cu nimic mai prejos de cea a populației altor țări din cadrul Uniunii, dar accentul trebuie să cadă pe calitatea lucrului bine făcut, fără sentimente de umilință și încovoiere de nici un fel. (prof. dr. Jean CIUTĂ)mdată francezii și danezii au manifestat reticențe față de Constituția Europeană. Polonezii, cehii, ungurii s-au „băt

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.