Punctul pe „i”

Proprietatea mea, la cheremul altuia!

• stîlpii de susținere a rețelelor electrice ocupă abuziv proprietățile private

Prea frumoase-s plaiurile românești, pe care le-am străbătut aproape pretutindenea, dar tare mă mir cum de s-a putut ca să le sluțească într-atît omul?! Călătorind pe liniile ferate ori pe drumurile rutiere, oriunde ai căta cu privirea, parcă semănate, fertilizate și udate – ca să rodească! – sînt mari holde de bidoane și pungi de plastic, de cutii de conserve și de sticle „pet”, la umbra bălăriilor. Apoi, pe alocuri, prin mijlocul cîmpiilor, dar și în localități, scrîșnesc morbid platformele industriale, cu-ale lor hale gigantice, schele, coșuri, furnale – surpate, jefuite și devenite locuințe de jivine și de oameni fără căpătîi. Iar satele și orașele-s pocite, din loc în loc, cu cîte-o hurdubaie de casă slută și boită frapant, încît îți zici că vine asupra ta și te va năuci. Și pe cîmpii lăsate pîrloagă, pe alocuri pe coline, ori tăind codrii și străbătînd crestele munților, stîlpii mari de fier și de beton care susțin țesătura sîrmelor prin care se scurge electricitatea, urîțesc și mai mult peisajul României. Cînd, însă, stîlpii reci și fioroși se află pe o proprietate privată, atunci cine mai poate argumenta faptul că proprietarii – persoane fizice sau juridice – au drept de uzufruct și servitute cu titlu gratuit asupra proprietăților lor?! Și eu am un stîlp de tensiune medie (TM), de 20 kv, pe o bucată de lot, moștenită, de la Itești, de la tatăl meu. Ce se face, însă, omul care are în ograda sa un stîlp pe care atîrnă vreun transformator dintre cele mari, a cărui sîrmăraie înfășurată pe bobine imense sfîrîrie continuu, mai sîcîitor decît picătura chinezească?! Acești stîlpi de susținere a rețelelor electrice – unul, doi sau trei, ori chiar mai mulți, pe o singură proprietate, ocupă – fiecare dintre ei – cîțiva metri pătrați pe care nu se poate construi sau cultiva nimic. Totodată, ei impedimentează peisagistica, precum și arhitectura proprietății și atentează la sănătatea – uneori chiar la viața oamenilor! Cîmpul de rezonanță electromagnetică locuiește în casa, în patul și în tîmpla lor; apoi, aflîndu-se un astfel de stîlp chiar în incinta curții, el devine foarte periculos în primul rînd pentru copii, dar poate periclita și construcțiile în condiții de ploi, viscole, furtuni. Cu toate acestea, oamenii s-au obișnuit cu ei, îi consideră chiar parte a chiverniselii lor și îi iau ca pe un avut bun pentru că la umbra lor se scaldă în praf găinile și fac larmă potăile lor.
Eu, unul, de-un așa bine m-aș păgubi oricînd și, de aceea, am căutat o cît de vagă explicare la E-ON. Voiam doar să știu de ce proprietarii care se confruntă cu astfel de situații nu beneficiază, cel puțin, de o despăgubire? Impoliticos, nici nu mă așteptam să fie altfel numai privindu-l, „străjerul” instituției – pe care a trebuit să îl aștept ceva timp pînă să se ivească molfăind o îmbucătură care nu-i prea tihnise -, mi-a spus că nu pot să vorbesc decît cu purtătorul de cuvînt, adicătelea cu domnul Lucian Luca, dar care se afla, tocmai atunci, în Germania și avea să se întoarcă peste vreo lună, putînd fi găsit după aceea la Iași, adică acolo unde-și are sediul!?…
Buuun! Atîtea-s anormale în țara asta, încît nu e de nici o mirare să am în ograda mea un stîlp care nu-i al meu și pe care nu primesc nici un fel de compensație. E de-o mirare, însă, cum de nu mă înfurii ca să-l mut de-acolo! Oare cum s-ar numi fapta mea, și ce-aș putea păți?! Fiindcă cel care-l exploatează nu dă, și nici nu pățește nimic!… (Aurel V. ZGHERAN)Lucian Luca, dar care se afla, tocmai atunci, în Germania și avea să s

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!