Punctul pe „i”

Educația și cercetarea vor (alt)ceva. Ce? (II)

Este adevărat, încurajările cu pricina au ținut loc de explicații pentru neacceptarea ideii referitoare la obligativitatea auditării externe. În al doilea rînd, se impune – chiar prioritar față de adoptarea obligativității auditării externe – o legiferare a profesionalizării managementului școlar, universitar și din cercetare. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă separarea conducerii de execuție; mai simplu spus – eliminarea identității dintre jucător și arbitru, sau a jucătorilor care se află concomitent în mai multe locuri. Această “performanță” se traduce, în limbaj fotbalistic, prin sintagma “eu centrez – eu dau cu capul”, sau în performanța realizată de furerul român N.C. aflat la o ședință a ONU și în care geniul comunismului naționalist era – în aceeași fotografie – și la tribună și în sală! Modelul comunist aplicat la noi în ultimii 65 de ani are – ca esență a politicii de cadre – ideea că cel mai bun strungar (eventual maistru sau inginer) trebuie făcut director de uzină, cel mai bun actor – director de teatru, cel mai bun medic, director de spital etc. Nu s-a pus niciodată problema profesionalismului managerial (cu notabila excepție a activiștilor de partid cu funcții de conducere, care erau “profesioniști” pe viață!).
Ideea managerului de profesie are șanse mici să beneficieze de o susținere de largă amploare. Mentalități bine înrădăcinate, convingerea că salariile și investițiile în educație trebuie hotărîte doar de un educator fac ca orice propunere de profesionalizare a managementului educațional să fie privite cu ironie, scepticism și chiar cu opoziție fermă. În țările Uniunii Europene profesionalismul este coborît chiar pînă la nivelurile de bază. Universitățile europene nu au facultăți, ci Departamente conduse de un manager (de regulă, un fost profesor), iar catedrele pur și simplu nu există. La noi, ierarhia șef de catedră – decan – rector este una în afara căreia funcționarea învățămîntului superior s-ar prăbuși imediat…
Sintetizînd: educatorii din România (mă refer la profesorii de vocație, și nu la cei care “au prins un post” sau pentru care predarea este echivalentă cu citirea unor texte) vor ceva: calitate, profesionalism managerial și didactic, lefuri stimulative care să facă o selecție valorică autentică, auditare externă reală și neinfluențată de interese obscure; pe scurt: meritocrație și ierarhie valorică pe criterii general acceptate. Cercetătorii serioși vor cere, și ei, asemenea rigori, deși se știe că orice cercetare este ca o loterie și nu întotdeauna ceea ce ai găsit are vreo valoare pentru semeni. Dar cercetarea este și partea slabă a Uniunii Europene, în comparație cu SUA și Japonia, așa că despre cercetare se cuvine să discutăm mai pe larg. Pînă atunci, o înscriere pe edu – cer – ro (sînt acceptați toți doritorii, deci inclusiv studenții, părinții etc) prin trimiterea unui e-mail la adresa edu – cer – ro@yahoogroups.com ar putea însemna o implicare mai bună a băcăuanilor în treburile de interes general și chiar un ajutor în soluționarea spinoaselor probleme amintite.
Catinca Piper

auna ceea ce ai găsit are vreo valoare pentru s

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!