Punctul pe „i”

Călător pe drumuri europene

* Monologul lui Mișa, un rus ortodox din Lituania catolică și europeană: mentalitățile se schimbă în generații, iar urmele călăilor se șterg în cîteva ore…

Lituania a împlinit deja un an de cînd este o țară europeană cu acte în regulă. Zgîrîie-norii din centrul capitalei, Vilnius, par mai înalți în comparație cu blocurile de tip sovietic și căsuțele părăginite din imediata periferie. La fel de contrastant este și Moskvich-ul lui Mișa, un taxist fraudulos care aplică aceleași metode ale taxiștilor ilegali de pretutindeni: vorbesc mult, se plîng de toate, au niște rable scăpate, probabil, de la centrele de colectare a mașinilor uzate, cer prețuri exorbitante pentru a avea de unde “”lăsa din preț”… Mișa este prototipul rusului sovietic căruia i-a fost odată foarte bine, dar acum ceva s-a întîmplat: a rătăcit drumul în viață și face parte din clasa de jos, mai exact dintre săracii orașului. Mișa este, cu siguranță, născut în Letonia, la cei circa 50 de ani ai săi. Acum locuiește într-o garsonieră ce îi face pe prietenii care îi mai calcă pragul să exclame: „Mișa, tu chiar aici locuiești?”. Monologul lui Mișa a durat circa 20 de minute, cît a durat drumul pînă la hotel. Despre România și Moldova, Mișa știa că sînt țări catolice („Cum, sînt tot ortodoxe?”) care vor și ele să intre în Uniunea Europeană. “Oare ce le trebuie? Uite, aici e sărăcie mare! Majoritatea au 100 de euro pe lună, abia se descurcă. Mereu mi se reproșează că sînt rus ocupant. Da’ ce, eu i-am ocupat? Stalin i-a ocupat! N-au decît să-i spună lui… Dacă e să-ți spun cum o ducem noi acuma cu europenii îți spun: nimic n-au făcut! Rușii, însă, cînd au venit aici, au construit fabrici, au adus gaz și petrol, au dat case la oameni… Europenii ce-au făcut? Nimic! A! Că s-au îmbogățit cîțiva din privatizare este adevărat. Dar, cine-s ăștia? Îi știm noi pe toți. Sînt naționaliștii care au pus mîna pe putere dînd vina pe ruși, au furat tot și acum s-au dat cu Europa! Asta-i! Iar pe noi ne acuză că le-am distrus țara. Da’ pe evrei cine i-a împușcat? Se fac că nu știu. Acum tac, nu au cum să mai dea vina pe noi…”. Cînd ajunge la stop își odihnește motorul și mai economisește cîteva grame de benzină. Ochii i se opresc asupra unei puștoaice, realmente frumoasă. „O vezi? Ei zic că au fete frumoase, da’ toate astea-s poloneze”, completează Mișa tabloul lituanienilor nerecunoscători… (Ulterior am aflat că rușii și polonezii dețin, fiecare, cîte 20% din populația capitalei, lituanienii fiind majoritari abia cu 10%.
Strînge din dinții colorați de țigările ieftine, urmele cărora se văd în scrumiera prea-plină. Monologul lui Mișa cunoaște un permanent crescendo, nu-l mai pot opri, devine patetic, iar la stopuri mîinile libere de volan păreau a mînui mitraliere active, ca în filmele cu nemții. Abia reușesc să strecor o întrebare: „Dar Putin nu vă ajută?”. „Vai de capul lui! Ei nu se descurcă la ei acolo, cum să ne mai ajute și pe noi! Da’ cine știe? Dacă se supără, odată le închid gazul la europeni. Acuma văd că și Ucraina vrea în Europa! Poate mîine vrea și Rusia. Cine mai poate ști?”
Am ajuns la hotelul de patru stele, unde Moskvich-ul lui Mișa nu cadra chiar de loc cu luxoasele limuzine. Rusul ia cu smerenie banii europeni, îi freacă de bărbie în semn de “mai dă, Doamne!”, este în mod sigur fericit. A avut noroc. Mai precis, i-a mers schema: cel care m-a întrebat dacă am nevoie de un taxi era un lituanian elegant, vorbitor de engleză și care a avut grijă să-l atenționeze imediat pe Mișa: „Ai grijă. E turistă. Plătește bine. Îi iei 10 euro!”. Mai tîrziu, mi-am dat seama că și polițistul din preajmă se uita, complice, în nori, avînd și el partea lui de „beneficiu”. Poate Mișa s-a ales cu doar cîțiva euro, iar statul – sigur cu nimic! Pînă la urmă, cine știe cîți mai trăiesc pe seama lui Mișa cel minoritar și pravoslavnic, dar viitor cetățean european și care a folosit din plin libertatea cuvîntului, măcar așa, ca să se mai răcorească?!…
Apropo de străini: la plecarea din hotelul inadecvat numit „Best Western”, mentalitatea veche de ciubucari și profitori de “fraierii” de străini s-a vădit cu prisosință. Era 1 mai, circa 10 – 15 persoane cazate în hotel stăteau la rînd să predea cardurile de intrare în camere. Dacă în celelalte zile erau la recepție 3 – 4 angajate, în ziua în care lumea părăsea hotelul și se grăbea la aeroport rămăsese doar o singură recepționeră. După “viteza” cu care se mișca, după calmul disprețuitor cu care îi privea pe turiști era clar că eram cu toții victimile unei alte „scheme” de tip Mișa. Recepționera mai cerea niște bani, nu dădea chitanțe, încerca să încaseze încă odată taxa de la cei care o achitaseră deja… „Scuzați, a fost o defecțiune la calculator. Acum e OK.”. Era evident că un an de europenizare nu te poate schimba prea mult. Mai ales cînd sursa mentalităților este chiar la doi pași. Mișa, polițistul, lituanianul și recepționera au conturat rapid o imagine care chiar dacă nu este generalizabilă, va cîntări mult în decizia celor care vor mai dori să revină acolo.
În rest, orașul-erou care a forțat, în premieră absolută, ieșirea unei republici sovietice din URSS, merită vizitat, fie măcar și pentru o altă premieră, nemaiauzită pe alte meleaguri: la Vilnius există primul muzeu al NKVD-KGB-ului deschis în chiar sediul poliției secrete a „rușilor eliberatori”; camerele de tortură și celula de execuție sînt deschise publicului cu ghid competent și, evident, furios pentru că urmele călăilor (ruși sau lituanieni) se pierd pe undeva, prin Belarus. Condolezza Rice tocmai avusese curiozitatea să vadă muzeul. Peste cîteva zile urma întîlnirea cu Putin la Moscova.
Catinca Piper
ăștia? Îi știm noi pe toți. Sînt nați

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!