Punctul pe „i”

Melanjul ideatic

* Postmodernismul pe înțelesul lui Daniel Corbu

Din experiențe diverse, petrecute în varii locuri, am avut, uneori, (ne)inspirația de a-mi face publică apartenența la modul de gîndire postmodern. Cu cît mediul în care făceam această confesiune era mai „academic”, cu atît criticile, ironiile și subestimările erau mai evidente, mai îngroșate. Explicația mi-am dat-o abia după ce s-a consumat un număr suficient de mare de asemenea întîmplări: criticii acerbi ai postmodernismului erau oameni în vîrstă, cu concepții formate chiar pe vremea cînd postmoderism nu era, iar unii dintre ei nu suportau ideile postmoderne din motive confesionale. Mai exact, ecumenismul postmodern era o amenințare la dogmele ortodoxiei creștine, orice atingere a acestora cu dogmele catolice și (sau) protestante fiind simple și pure blasfemii.
Am amintit acest mediu greu prielnic acceptării modului de gîndire postmodern pentru a-mi fi înțeleasă bucuria vederii unui titlu drag mie: „Postmodernismul pe înțelesul tuturor” (pastișare a titlului lui Jean – Francois Lyotard „Postmodernismul pe înțelesul copiilor”). Autorul, Daniel Corbu, este un tînăr condeier, dacă ar fi să ne luăm după poza de pe ultima copertă, care prezintă un brunet mustăcios și cu o privire ce sugerează a fi pătrunzătoare în chiar esențele postmodernismului originar și ale ramificațiilor ulterioare ale acestuia. Titlul mi-a creat instantaneu iluzia că această carte ar fi chiar și pe înțelesul postmodernilor, al antipostmodernilor, al nepostmodernilor sau chiar al acelora care hulesc postmodernismul fără a fi încercat măcar să-l înțeleagă. Desigur, iluziile sînt anticamera (corect, antecamera!) deziluziilor, lucru demonstrabil prin simpla definire a iluziei…
Presupun că Daniel Corbu este (și) cadru didactic de vreme ce își definește (pe aceeași ultimă copertă) cartea ca pe „un manual sintetic, un stabilizator, o ieșire din inconfortul neînțelegerii și aproximărilor”, dar și ca pe „un instrument de informare asupra postmodernismului ca fenomen planetar”. Poetul Daniel Corbu cade, însă, în păcatul unor moderni, adică al acelora din perioada pre(!)postmodernă, sau – pentru o mai bună fixare în timp – din perioada capitalismului industrial mașinist-ingineresc, păcat ce constă în frizarea atitudinii totalitare (atotputernice, atotcuprinzătoare) asupra unui fenomen. Este și eroarea lui Mircea Cărtărescu, care își intitulează una dintre lucrările sale, emfatic și fără drept de alternativă, „Postmodernismul românesc” (1999). Un cititor atent va observa că multe din informațiile și explicațiile formulate de către Daniel Corbu sînt preluate, pe scurt, din Cărtărescu…
Cînd spui „Postmodernismul” (foarte articulat) înțelegi că se face referire la tot ce înseamnă postmodernism (în ideologie, în istoria ideilor, în istorie, în economie, în medicină, în tehnologie, în cercetare, în diplomație, în știința dreptului, în arhitectură, în literatură, în gîndire și logică, în pedagogie, în religie, în gastronomie etc. etc.). Iată de ce cred că Daniel Corbu trebuia să scrie și pe prima copertă ceea ce a considerat necesar să explice pe ultima: faptul că lucrarea sa vizează (doar) „ilustrarea avatarurilor sale (ale postmodernismului – n.n.) în arte și mai ales în literatură”.
Desigur, fiecare autor postmodern va exemplifica gîndirea postmodernă, a sa ori a celor analizați, cu exemple din domeniul pe care îl practică și îl stăpînește cel mai bine. Din acest punct de vedere, titlul ales este unul (eminamente) comercial (în sensul venal al noțiunii de comerț), pentru inducerea în eroare a celor care ar fi mai puțin interesați de arte și literatură, ci doar, să zicem de gastronomie și globalizare. Iluzia că vei găsi informații despre (tot) postmodernismul, și mai ales că el este prezentat așa fel încît să-l înțeleagă toți nu are alte șanse decît să se transforme în deziluzie.
Cartea este apărută în anul 2004 la Editura „Princeps Edit” din Iași, dar nu se indică și anul primei ediții (să fi fost înainte sau după schimbarea de regim din 1989?), ci doar că este „Ediția doua, nerevăzută și neadăugită”. Aș fi adăugat și atributul „neîngrijită”, deoarece lucrarea obosește și nemulțumește cititorul, care suportă greu greșelile de ortografie, de exprimare, de logică sau de citare a lucrărilor. Cum am sugerat mai sus, lucrarea pare a fi o compilație făcută în grabă și ignorînd multe surse serioase și clarificatoare, existente și în limba română. Încă un lucru ciudat este și faptul că în caseta de identificare numele autorului este Daniel Corbu-Iași!…
Faptul că lucrarea este publicată din bani publici ar fi obligat la un respect major față de publicul cititor. Concret, cartea lui Daniel Corbu este apărută cu sprijinul financiar al unui minister cu titlu ciudat, dar lung: Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului din România. Prescurtat: MCCPR. Pentru informarea cititorilor, un asemenea minister nu (mai) există!…
Să fi vrut, oare, autorul să se definească drept postmodern în accepțiunea dată acestui curent de criticii moderni? Aceștia au reținut ca fiind esențiale pentru postmodernism doar: confuzia, amestecul eteroclit, neglijența, neclaritatea, mimarea coerenței, deriziunea transformată – la noi – în „mișto” balcanic, melanjul ideatic insuficient digerat, lipsa informării sistematice, chiar lipsa logicii etc. Or, postmodernismul este un curent (un mod) de gîndire nu doar nou, ci unul care a pregătit, în plan cultural, depășirea industrialismului, a capitalismului mașinist și motorizat-inginerizat și stimularea apariției și dezvoltăritării din servicii (cu educația, cercetarea și îngrijirea sănătății ca avangardă a noii economii). (Va urma).
Catinca Piper

manual sintetic,

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!