Punctul pe „i”

Administrator

Dilemele etice ale terorismului de drept comun

Sintagma „la război, ca la război” înseamnă că se pot arunca în luptă aproape toate mijloacele – permise și nepermise.
Este arma teroristă permisă? Nu! Ei, și?! Teroriștii o folosesc din plin. Au dreptul americanii să practice terorismul? Da! Un decret secret (pînă nu de mult) semnat de președintele Bush dă mînă liberă echipelor CIA să execute scurt și fără multă vorbă tot ce este pe lista căutaților lumii: militanți Al-Qaeda, tăinuitori sau sprijinitori ai teroriștilor. Iar echipele CIA folosesc din plin practica asasinatului, un echivalent (democratic și discret) al terorisnului islamic (deschis și nedemocratic)…
Probabil puțini vor condamna guvernul SUA pentru faptul (viitor) că l-au asasinat și (eventual) torturat pe însuși Al Qaeda (Bin Laden). Dar nu este deloc exclus ca organizații umanitare americane sau pur și simplu transnaționale să considere și să condamne cu vehemență guvernul și președintele american pentru lipsa de umanism și pentru încălcarea flagrantă a drepturilor omului (cu zeci de mii de crime la activ). Cu un mic efort de imaginație am putea asista la un proces – corect și cinstit! – în care acuzatul Al Qaeda va fi condamnat la doi-trei ani, cu suspendare… Se va invoca, probabil, legitima sa apărare și, dacă medicii îl vor considera iresponsabil, va fi internat într-un sanatoriu în care drepturile pacientului vor fi respectate cu mare strictețe. Orice încercare de bruscare sau de intimidare (pentru a-și lua medicamentele la timp) va fi tratată a doua zi de presa mondială cu titluri de-o șchioapă: „Satrapii în halate albe vor fi anchetați de Colegiul Medicilor, sub presiunea societății civile, pentru nerespectarea flagrantă a drepturilor pacienților”.
Revenind la realitățile mondiale diurne și nocturne, constant cenușii, cu un Al Qaeda liber și vioi, cu explozii zilnice în care mor sute de oameni nevinovați, constatăm că nebunia este tot mai endemică, mai acută și mai periculoasă pentru omenire. Politica mondială a ajuns, însă, la un grad de „democratizare” atît de ridicat încît dialogul dintre state, prin intermediul aleșilor poporului, este copia fidelă a diplomației de cartier în care urarea supremă este: „să moară mă-ta!”. Șeful statului iranian îi urează, democratic și deloc diplomatic, colegului său israelian, o moarte grabnică. Și – pentru orice eventualitate – în dorința sinceră ca lucrurile să fie și mai clare, același lider islamist dezgroapă securea nucleară a războiului. Cu siguranță, vor fi invocate legitima apărare, moralitatea islamică și dreptul popoarelor la autodeterminare.
Dilema etică atinge paroxismul și filosofii vor avea multă bătaie de cap în a discerne cîtă moralitate și cîte principii de umanism au stat la baza declanșării și derulării măcelului atomic din secolul cu numărul de ordine 21.
Interesant este că pe măsură ce, la noi și aiurea, lipsa moralității devine regulă, principiile etice sînt evocate și invocate la tot pasul. „Binele” – conceptul central al tuturor teoriilor etice – este atît de prezent în verbiajul politic, civic și justițiar încît te miri că răul cîștigă tot mai mult teren. De la „bună ziua” (a da binețe) la „bunurile de larg consum” ideea de bine și de bun este cvasipermanentă pe buzele noastre, de la opincă (cetățean) pînă la vlădică (președinte). Un simplu și milităresc „să trăiți!” nu mai este suficient acum. „Să trăiți bine!” este sintagma care a făcut carieră în ultimele 12 – 14 luni, spre a se face o clară osebire față de aceia care nu vroiau binele poporului și se adresau unul altuia cu un banal „să trăiți”. Pentru aceia care nu au dat nici o importanță faptului că istoria se poate descifra și din sintagmele zilei amintesc aici că „să trăiți bine” este varianta de rezervă a celeilalte sintagme – la modă în ciclul electoral anterior – „să trăiți, că ne trebuiți”. Ar fi interesant de știut care este urarea la modă în Iran și în Israel, în SUA și în Irak. Dincolo de urarea prezidențială iraniană „să muriți” cît mai curînd, adresată presupușilor inamici din apropierea imediată, cred că americanii le doresc irakienilor să trăiască (bine). Cu o singură condiție: să nu întrebe de ce, cu ce și cu cine. De unde rezultă că opera de civilizare este nu doar periculoasă, ci și ingrată. (Catinca PIPER)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.