Punctul pe „i”

Români nefiabili!…

*… sau despre „fiabilitatea de a recepta fericit”
* O introducere în prostologie

Un curs de prostologie ar trebui să figureze în lista obiectelor opționale în școli și facultăți, la fel cum consider – la modul cît se poate de serios – că un curs de fraude financiare ar mai atenua cu cîteva procente marea de corupție care încă inundă țara. Orice propunere trebuie, desigur, bine motivată pentru a putea spera că va fi, vreodată, acceptată. Cred că un curs de prostologie, fie el și foarte scurt și concentrat, ne poate ajuta – pe fiecare dintre noi – să ne situăm cît mai corespunzător pe scara valorică (interioară sau exterioară, după caz) la nivel de individ, de comunitate locală sau chiar în lume.
Ce-i trebuie prostului ca să-și dea seama că-i prost? Savanții au găsit deja răspunsul: un dram de minte. Cu alte cuvinte, nu ți-ar trebui chiar multă minte pentru a-ți da seama că ești prost. Ei bine, un curs de prostologie ar trebui să ofere cursanților repere de bază în definirea prostiei și cîteva instrumente de măsură a prostiei. Unii ar spune că prostia, fiind infinită, este incomensurabilă. Aiurea! Orice om cult știe că savanții sovietici au pus demult bazele unei știinte care permitea omului sovietic multilateral dezvoltat să „cuprindă necuprinsul”, adică să pună repere clare infinitului pentru a-l putea cuprinde mai ușor. Și cum macrocosmosul (infinitul mare) se regăsește în microcosmos (infinitul mic), tot savanții sovietici au realizat prototipul perfect al celui mai înalt pitic din lume. După aceste modele culturale deja verificate și amendate de istorie, ne putem propune sarcini noi și mărețe, cum ar fi: eradicarea sărăciei (citește: prostiei, deoarece sărăcie egal prostie și reciproc), educarea profesorilor, culturalizarea maselor pînă la nivel de conștientizare a limitelor proprii etc. Pînă a se demara programele de mai sus, cred că este oportun să lansez un concurs (național, desigur!) pentru culegerea de material didactic în vederea elaborării unui curs de prostologie. Fiecare participant la concurs este rugat să trimită, pe adresa redacției ziarului care găzduiește aceste (nevinovate) opinii, cît mai multe perle culese din cărți, reviste și ziare, emisiuni radio sau tv, discursuri parlamentare, declarații ale oamenilor politici și de cultură etc. Pînă în prezent, un asemenea concurs de perle se făcea cu o trimitere delicată și ocolitoare la profesorii de liceu care pregăteau elevi capabili să producă perle pe bandă rulantă. Desigur, meritul era, în primul rînd, al profesorilor. Despre profesorii universitari, despre marii oameni de cultură nu s-a bănuit că ar putea contribui cu exemple concrete pentru viitorul manual de prostologie.
Sper să mă bucur de o corectă înțelegere a lucrurilor. Dacă am lansat propunerea de introducere a prostologiei în școli și în alte instituții de cultură nu înseamnă că nu aș putea oferi exemple personale pentru propusa colecție de perle. Dar știți și dumneavoastră cum e: prostul vede paiul din ochiul altuia, dar nu și bîrna din propriul ochi. Nu-mi rămîne decît să aștept binemeritata includere în viitorul curs a unor perle produse cu voie sau fără de voie de subsemnata.
Pentru început, propun pentru cursul de „Introducere în prostologie” următoarea frază (cu trimitere directă la recent publicata carte a unui universitar băcăuan pe teme de integrare europeană), frază pe care o voi și comenta: „În general, canalele media sunt bulversate de tot felul de personaje-personalități care încearcă, care mai de care, să dea lecții nenorocitului de popor român care nu a avut (din păcate) fiabilitatea de a recepta fericit realitatea integrării europene.” (Citat extras din revista „Ateneu”, noiembrie-decembrie 2005, pagina 6, ca frază de debut a unei recenzii a respectivului volum). Înțeleg (vorba vine!) de aici că bulversatorii de canal(e) dau lecții (deci sînt profesori) românilor nefiabili (?!) care nu receptează fericit (?!) integrarea europeană! Nu mă interesează cacofoniile, așa că ignor deliberat expresia „încearcă care mai de care” și mă declar inaptă de a înțelege ce ar putea însemna „fiabilitatea de a recepta fericit”. Mărturisesc că fraza, în ansamblul ei, nu și-a relevat mesajele subliminale nici pînă la această oră.
Fac un apel la cei care au înțeles ceva să mă ajute. Deși grădina lui Dumnezeu e mare de tot, nu am găsit pînă acum vreun urmaș al cuplului evadamic care să mă lumineze. Cu umilința proastei care nu pricepe limbajul intelectual elevat aștept explicația salvatoare. Și cum nimic nu e gratis pe lumea asta, mă grăbesc să adaug: luminatorului, recompensă! (Catinca PIPER)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!