C-așa-i românul!…
Dincole de mitizantele și ideologizantele lecții – primite en gros pînă nu demult – despre românul etern, protocronist și, eventual… bun comunist, rămîne mereu preocuparea noastră de autodefinire, de autocunoaștere și de stabilire a unei identități proprii măcar atîta timp cît nu sîntem încă pe deplin amestecați în creuzetul europenizării și globalizării. Dar cum este, oare, românul nostru (pe bune)? Are doar calități? Predomină defectele? Este mult diferit de alții? Are șanse să se împace cu noile realități și contexte etno-sociale?
Este bine de reținut că problema inter și transculturalității este la mare vogă în Europa și chiar în lume. O organizație universitară paneuropeană intitulată SPACE a obținut o finanțare de la Bruxelles pentru un studiu al profilului țărilor europene, desigur prin prisma calităților cetățenilor lor. A rezultat o colecție de „studii de țară” (country profiles) sub titlul de „Intercultural Communication”; lucrare pusă la dispoziție tuturor universităților membre SPACE. Mai mult, în cadrul unui comitet specializat pe probleme de cercetare (European Research Area Committee), dr. Katalin Illes – de la Anglia Ruskin University, Cambridge – a propus ca pentru reuniunea din martie curent a SPACE să se lanseze o cercetare pe tema „încrederii în celălalt” („trust building”), ca o formă de armonizare a culturilor și comportamentelor oamenilor. Dincolo de rezultatele posibile ale acestei interesante teme propuse de profesoara de origine maghiară, este bine să știm de la ce date generice (și genetice) plecăm în (re)construcția încrederii pan-europene.
Voi reproduce, într-o intervenție ulterioară, propriile concluzii (publicate în lucrarea deja amintită) referitoare la caracteristicile principale ale românilor. Pînă atunci, voi cita rezultatele unor chestionare publicate pe Internet (nu cunosc numărul și distribuția repondenților) cu privire la calitățile și defectele românilor. Iată ce credem noi despre noi:
Enumerați principalele trei trăsături ale românului tipic.
Răspuns: prietenos-sociabil, descurcăreț, sîrguincios.
Asociați cîte un atribut următoarelor națiuni:
Răspuns:
– români: deschiși
– nemți: ordonați
– italieni: petrecăreți
– francezi: reci
– englezi: distanți
– americani: relaxați –
– ruși: acaparatori
– unguri: naționaliști
– arabi: extremiști
– chinezi: silitori
Cum ați caracteriza, printr-un singur cuvînt:
Răspuns:
– moldovenii: tradiționaliști
– ardelenii: ordonați
– oltenii: mîndri
– muntenii: calculați
Enunțați principala calitate a românului tipic.
Răspuns: descurcăreț
Enunțați principalul defect al românului tipic.
Răspuns: inconstanța
Caracterizați printr-un singur cuvînt româncele.
Răspuns: frumoase
Care este activitatea preferată a românului?
Răspuns: să se uite la televizor
Asociați o acțiune tipică următoarelor națiuni
Răspuns:
– Români – a supraviețui
– Nemți – a munci
– Italieni – a se distra
– Francezi – a mînca
– Englezi – a citi
– Americani – a face grill
– Ruși – a bea
– Unguri – a vorbi
– Arabi – a lupta
– Chinezi – a munci
Cred că un dialog suplimentar pe tema „cum e românul?” ar putea să mai înlăture unele stereotipii (îndeosebi cu privire la cum sînt alții) și la punerea în evidență a unor altor însușiri pe care ar trebui să le dezvoltăm sau să le atenuăm în ceea ce ne privește. (Catinca PIPER)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.