Punctul pe „i”

„Primăvara de la București”
• Separarea scopurilor de mijloace?

În a doua zi de mărțișor, PSD-ul anunța „Primăvara de la București”, la aproape 38 de ani după cea de la Praga. Ca și reforma inițiată de Dubcek în 1968, reforma pesedistă – ediția 2006 – dorește perfecționarea/ameliorarea/asanarea sistemului și nu înlocuirea lui brutală și radicală. Oricum, numitorul comun al celor două reforme, una înăbușită în sînge de trupele Pactului de la Varșovia minus cele ale României și cealaltă ușor înăbușită de temele majore ale presei – colectarea infractorilor de vîrf din PSD și depunerea lor spre păstrare în muzee ca Doftana și altele – așadar, numitorul lor comun este îmbunătățirea vieții sociale. În ce privește reforma propusă de PSD, aceasta vizează cu prioritate îmbunătățirea imaginii Parlamentului ca instituție și a clasei politice în ansamblul său.

Ce propune PSD-ul prin vocea gurului său de ultimă oră, d-l Mircea Geoană? Nici mai mult – nici mai puțin decît un pachet de legi care să devină filtre serioase împotriva tentațiilor de îmbogățire a aleșilor neamului. Tentația este omenească, așa că doar o legislație punitivă ar mai atrage atenția celor din clasa politică românească în privința primeia dintre cele zece porunci creștine: să nu furi. Hoția endemică de la noi are, în sfîrșit, o cauză clară: nu existau legi prin care să li se interzică mătușilor de prim-miniștri să acumuleze averi imense și să le doneze apoi, din simpatie și recunoștință, tot primului om din guvern, care știe cel mai bine ce să facă cu miliardele. Dacă aceste legi vor fi adoptate, d-l Tăriceanu poate fi sigur că nu va putea fi acuzat de trafic de influență în favoarea propriilor firme. De ce? Pentru că după adoptarea legilor propuse de PSD întreaga clasă politică românească nu va mai avea dreptul să aibă firme, dar nici rude apropiate cu firme departe de moralitate și normalitate.
Privită (și) sub aceste aspecte, propunerea d-lui Geoană nu poate decît să fie agreată de electorat, care va comuta rapid și în proporții de masă – vorba vine! – opțiunea lor dinspre Alianță înspre PSD. Dar ce te faci că legea va trebui să treacă prin aceeași filieră prin care trece acum dilematica problemă a parlamentarilor: au ei voie să fie căutați la averi și la semințele care au produs aceste averi? Ei bine, parlamentarii zic un NU hotărît percheziționării parlamentarilor cu potențial ridicat de infracționalitate, ceea ce sugerează de pe acum că legile pesediste revoluționare și reformiste anunțate cu pompă mare pe 2 martie 2006 vor rămîne doar… simple propuneri. În rest, cred că oamenii de bună credință vor agrea ideea unui Registru de Interese, unde fiecare demnitar român se va autodenunța în privința tranzacțiilor la Bursă, a acțiunilor deținute la firme importante și (neapărat) profitabile, precum și a modului în care se derulează afacerile firmelor lor – conduse de mătuși sau veri – cu statul român sau cu instituțiile europene, care abia așteaptă să verse tone de fonduri structurale peste ne(re)structurata noastră țară. Mai exact, aceste lucruri vor fi raportate de către noua instituție a Administratorului (de Afaceri Înghețate) sub amenințarea unor pedepse de la 1 la 5 ani pentru tăinuitori.

Nu strică, totuși, să intru puțin în analiza terminologică a anunțului de reformă legislativă cu țintă directă spre alegerile care – anticipat sau nu – se apropie cu repeziciune. Ideea centrală a discursului geoanian este simplă și clară: separarea afacerilor de politică. Și mai departe: «acest concubinaj trebuie să înceteze». De acord. Dar aș vrea să nu se înțeleagă de către cititori că sînt de acord cu separarea politicului (stabilirea scopurilor) de economic (combinarea mijloacelor). Un exemplu: pachetul de legi propus este într-adevăr de resortul politicului, dar odată adoptate, legile respective sînt mijloace de atingere a scopurilor. A celor declarate: asanarea morală a clasei politice și a celor nedeclarate: cîștigarea alegerilor. De aceea, sugerez celor interesați să rețină că esența reformei propuse nu este separarea mijloacelor de scopuri, ci separarea afacerilor pentru profit de cele fără profit. Prin definiție, un partid politic este un ONG, o structură a societății civile care nu are drept finalitate profitul, îmbogățirea etc. Deci, marea noutate a propunerii venită din Opoziție este, de fapt, o invitație la respectarea statutului fiecărui membru al clasei politice și al clasei economice. Adică, oamenii de afaceri trebuie să umble după profit cît mai mare prin concurență loială, iar oamenii din clasa politică trebuie să-și respecte statutul lor de funcționar public, adică acela de umil servitor al intereselor cetățenilor, fără a urmări privilegii și fără a face trafic de influență. Restul e polemică și luptă electorală. (Catinca PIPER)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!