Mai aparține, Bacăul, locuitorilor săi? După cele care se întîmplă în ultimii ani, se pare că nu prea. El a fost acaparat de „baronii pozitivi” locali, care prin mașinațiuni de tot soiul au pus mîna cam pe tot ce are el mai valoros. În episoadele anterioare am relatat despre afacerile clanului Sechelariu. Dar ele nu se opresc aici. În cele ce urmează vom aborda un alt subiect la fel de incitant: Casa Albastră.
Nu sînt abilitat să verific capacitatea intelectuală și calitatea morală a acelora care într-o țară cu resurse de mediu excepționale au aprobat construcția unuia dintre cele mai mari centre de recuperare sportivă din țară în municipiul Bacău, oraș cunoscut pentru poluarea sa. Este adevărat că în centrul acestei așezări se afla, liber de sarcină, un teren extrem de valoros care conform practicii locale trebuia ocupat cu ceva pentru a fi scutit de la retrocedare. De altfel, chiar fostul regim intenționa să amplaseze aici un hotel.
Masiva construcție albastră pusă în funcțiune pe acest teren și care domină împrejurimile cu volumul și cele 11 nivele ale sale nu a fost finanțată de renumitul miliardar Roman Abramovici. Terenul fiind atribuit de primărie Direcției Județene pentru Tineret și Sport Bacău, aceasta din urmă și-a asumat finanțarea colosului și a unui modest sediu – compus din parter plus etaj – dar și cu o miniaturală sală de recuperat, amplasate separat, în apropiere. Vom înțelege că finanțarea lucrărilor fiind efectuată de la bugetul de stat, a fost pusă în cîrca poporului român. Pe de altă parte: nu trebuie să fii specialist pentru a înțelege că acest „complex” a fost conceput de la bun început astfel încît partea sportivă să fie pretextul care să camufleze o uriașă afacere alăturată în alt scop.
Susținută de sacii cu bani ce curgeau din aparatele de jocuri de poker aparținătoare familiei Sechelariu, SC „Conimpuls” era singura societate în zonă pregătită special pentru adjudecarea unor lucrări care presupuneau posibilitatea dării de tunuri. Astfel, contractarea acestei lucrări cu DJTS a fost perfectată, constructorul angajîndu-se să predea obiectivele la cheie într-un termen comod de 3 ani. După aceea, Conimpuls a manevrat și tergiversat în așa fel lucrările astfel încît să nu realizeze decît scheletul celor două anexe și fundațiile corpului principal. Concomitent, însă, a reușit performanța de a încasa de la beneficiar întreaga valoare stabilită prin documentația aprobată pentru punerea în funcțiune la cheie a întregului complex. Această fundație, datorită terenului macroporic, sensibil la umezire și gradului ridicat de seismicitate al zonei, avînd inclus adăpost ALA și subsol tehnic, mobiliza contravaloarea a circa 25 la sută pînă la 30 la sută din suma necesară întregului obiectiv.
Beneficiarul, consumînd toți banii complexului doar cu fundația și intrînd în stare de faliment, a fost abandonat definitiv de constructor, care i-a lăsat în cîrcă două schelete și o fundație inutilă. Într-o asemenea situație, în orice țară normală, cu un guvern responsabil, se declanșa o anchetă guvernamentală și situația se reglementa printr-o hotărîre de guvern. Această anchetă ar fi constatat totala incompetență a beneficiarului care, acceptînd repetarea periodică a acelorași loucrări la prețuri din ce în ce mai mari, a făcut jocul constructorului, care sub pretextul inflației a golit contul fără compensare prin lucrări de construcții acoperitoare.
Printr-o simplă comparație a prețurilor plătite prin factură furnizorilor de către constructor, la betoane și oțel-beton, precum și lucrările de terasamente cu cele decontate prin situația de lucrări către DJTS, lucrurile ar fi luat o cu totul altă întorsătură. Dacă la cele de mai sus s-ar fi avut în vedere și întîrzierile foarte mari preconcepute de constructor pentru a ușura devalizarea contului, motivat cu inflația, situația lucrărilor ar fi fost cu totul alta.
În județul Bacău, în care se începuse încă de pe atunci – cu ajutorul banilor proveniți din aparatele de poker, operațiunea de sechelarizare, intervenția guvernului fiind inoportună s-au aplicat alte soluții adecvate scopului urmărit. Astfel, pe 13 septembrie 1994, Corneliu Iacobov, Sergiu Sechelariu și directorul DJTS – Grigore Viorel -, se constituie de la sine putere în guvern al României, în care sens încheie un acord prin care se stabilesc în unanimitate următoarele:
a) FPP II Moldova preia finanțarea construcției pînă la etajul 6 inclusiv, care la terminarea lor vor deveni proprietatea FPP II Moldova;
b) FPP II Moldova preia fundația clădirii principale;
c) se constituie drept de coproprietate comună asupra căilor de acces comune, instalațiilor și amenajărilor.
De fapt, întrucît cele două schelete rămase în proprietatea DJTS fiind accesate direct de pe strada municipală Pictor Aman, întregul teren – în valoare de peste 1 milion de dolari, rămîne total cu amenajările sale în mod gratuit și fără plata de taxe și impozite (fiind în evidența DJTS) în folosința exclusivă a FPP II Moldova, care, ulterior, va împărți incinta cu Conimpuls.
Acest acord, la o primă vedere foarte pozitiv, este o capodoperă machiavelică în domeniul escrocheriei, fiind o operă caracteristică activității curente a cuplului Iacobov – Sechelariu. Acordul nu face nimic altceva decît omite faptul, extrem de important, că obiectivul are 11 nivele și, în același timp, nu stabilește de la cine și sub ce formă preia FPP II Moldova fundațiile, care la acea dată – deși fuseseră plătite de DJTS cu vîrf și îndesat, nu fuseseră luate în patrimoniul acesteia prin recepție legală. În acest fel se deschide cale liberă constructorului, care încasase de la bugetul statului pentru aceste fundații contravaloarea prevăzută pentru construirea întregului complex, să le mai încaseze încă odată și de la FPP II Moldova în cadrul acțiunii de preluare a acestora. În același timp, FPP II Moldova își deschide larg casa de bani în favoarea constructorului, care într-o asemenea ambiguitate putea executa toate cele 11 nivele pe seama celor 6 finanțate de FPP II Moldova.
În mod normal și legal, între cele două părți trebuia încheiat un protocol de contribuție echitabilă la plata fundațiilor, amenajărilor și instalațiilor și de finanțare echitabilă a execuției celor 11 nivele în raport cu suprafața revenită fiecăreia dintre părți. Avînd în vedere influența inflației trebuia întocmit un grafic comun de finanțare, în care părțile să contribuie la date fixe cu sumele aferente suprafeței lor de participare. Trebuia întocmit un atașament al lucrării sub incidența de verificare a ambelor părți. În același timp, constructorul avea obligația, înainte de a trece la continuarea lucrărilor, să stabilească legal fondul de investiții necesar acestei lucrări, finanțat separat de cel de execuție. Pentru evitarea dublei deduceri de TVA și deturnării de beneficiu contabilitatea fondului de investiții trebuia separată de contabilitatea fondurilor de producție.
Prima operațiune obligatorie după semnarea acordului trebuia să fie cea de reactualizare prin înmulțire cu rata inflației a tuturor încasărilor constructorului în raport cu data fiecărei plăți și virarea sumelor către DJTS pentru ca prin intermediul acesteia să se reîntregească bugetul de stat. Orice întîrziere a acestei operațiuni aducea pagube acestui buget. Trebuie reținut faptul că pentru aceste fundații SC Conimpuls a încasat, pînă la finele anului 1993, contravaloarea întregului obiectiv, ceea ce în echivalentul de astăzi ar reprezenta multe zeci de miliarde de lei. (Olimpiu Scriba POPESCU)
Lasă un răspuns