Pur și simplu

Zile de foc și pară

Prin grija unui Birou Electoral Central bezmetic, troglodit și inert la semnalele societății civile și ale partidelor aflate în Opoziție, am avut doar o săptămînă ciuntită pentru confruntarea celor doi candidați la președinția statului. între primul și al doilea tur de scrutin au fost zile de foc și pară. Mai întîi, o tanti a dat fuga la presă cu stenogramele secrete ale marelui staf PSD, făcîndu-l pe acesta de rușine și de rîsul curcilor. Surprins cu pantalonii în vine, PSD-ul a ordonat cosirea de pe tarabe a revistelor și ziarelor „Academia Cațavencu”, „România Mare”, „Ziua”, „Evenimentul zilei” ca să nu ajungă în mîna tuturor fraierilor care i-au dat votul domnului partid. Ca nu cumva apoi să nu-l mai ștampileze pe Bombonel la scrutinul anunțat duminică seara ca meci nul. S-au inflamat, imediat, scriitori blînzi precum Mircea Cărtărescu, societatea civilă și organizațiile neguvernamentale pentru niște mîrșăvii puse la cale cu autobuze și liste suplimentare. Au sărit arși în ajutorul guvernului (care a organizat atît de tălîmb alegerile) o mulțime de politruci agramați, de așa-ziși analiști cu ștaif și pretenții intelectuale. Este uimitor cît de săritori sînt oamenii cînd e vorba să justifice o trădare, să scuze o crimă, un fals grosolan! în jurul escrocilor foiesc o mulțime de filantropi gata în orice moment să le doneze exemple de escrocherii mai nerușinate (ca cele din Ucraina) cu care să se consoleze și pe baza cărora să se considere oameni normali, nevinovați, niște bieți inși în legitimă apărare. Apărare la putere, nu în alt loc nerentabil și neconvenabil. Presa, radioul și televiziunile obediente i-au consolat pe pesediști, copleșindu-i cu exemple istorice pe care să poată pune capul, ca pe niște perne moi, și să doarmă liniștiți ca pruncii, că o bună parte din electorat tot ăla e cum îl știm. Ați uitat oare ce neplăceri mortale a pricinuit Stalin, Dej, Ceaușescu și toți dictatorii lumii electoratului și chiar colaboratorilor lor cei mai devotați? A ținut toată lumea minte năpastele abătute asupra popoarelor lor? Dimpotrivă, mulți continuă și acum să regrete și să aclame „trecutul glorios” al vai de capul lui de neam! Nici măcar nu mai este o rușine să-ți trădezi prietenii, vocația, idealurile, laptele pe care l-ai supt și chiar mama care ți l-a dat!
Apărarea baronilor care ne-au sărăcit pe noi pînă la limita suportabilului nu se cheamă azi mîrșăvie, ci pragmatism – care e ceva de laudă. Asta și explică grefa de consolare aplicată PSD, ca să ajungă cumva partid guvernamental și (dacă se poate) chiar partid-stat. Cum să se mai mire cineva că politicianul pesedist ajunge foarte ușor să se simtă indispensabil, infailibil, personalitate providențială al cărui orgoliu este socotit ca legitimabil. Așadar, el trebuie neapărat să fie conducător, să decidă (cu prostia lui) în numele țării. El nu cunoaște intervalul dintre luciditate, autoanaliza propriilor merite și injurie. Cînd ți-e lumea mai dragă e „principial”, inflexibil, „scrofulos la datorie”, gata oricînd să arunce cu noroi în adversari, să-i demonizeze, să-i înlăture prin calomnie și ticăloșie.
Tot felul de fluturași, fițuici, pliante foto au circulat la adresa lui Băsescu, probînd caracterul infect de care erau suspectați anumiți lideri ai PSD. Credeți cumva că luptînd cu mijloace ilegale și odioase împotriva lui Băsescu, propagatorii de calomnii au avut vreo criză lăuntrică, remușcări, insomnii, cedări nervoase? Cred că, dimpotrivă, au jubilat cînd vorbele lor cu tîlc (spuse sau scrise) erau menite să producă impresii eronate. S-au bazat pe adeziunea unui electorat greu dispus a ieși din condiția lașității și duplicității pentru a reintegra în social o „sinceritate” încă sacrificată pe altarul spaimei.
Nu-i pot culpabiliza moralmente pe toți cei care sînt în acord cu Puterea. Simpatizantul de azi al Puterii face de bună voie ceea ce înainte făcea prin constrîngere. El poate fi slugarnic (în mod liber), poate fi idiot, dar poate avea și o convingere intimă, poate da un vot cu încredere, nu neapărat afectiv. Există încă tenacități reziduale, sechele greu vindecabile, tendințe de restaurare cu toate că mecanismul totalitar este dezamorsat, iar simbolistica lui moartă. Condamnabil este faptul că organizatorii alegerilor (Guvernul, deci) au mizat pe asemenea sechele, pe retardarea mentală a unei anumite mase de oameni, ușor manevrabilă, pentru a-și legitima continuitatea la guvernare. Au mai mizat și pe organizarea extrem de defectuoasă a secțiilor de votare pentru navetiști, lăsînd mii de oameni în afara posibilităților de a-și exprima opțiunile, care cine știe unde și spre cine se îndreptau. Menținerea aceluiași BEC – după gafele impardonabile de la alegerile parlamentare – nu este decît rea intenție, o acțiune premeditată spre înfrîngerea Opoziției.
Cît privește pe cei indiferenți la soarta țării, ei nu sînt necesarmente dubioși; pot fi apolitici sau temperamental apatici. Nu oricare cetățean e om de baricadă. Nu oricine are destulă vlagă să treacă de la condiția lașității servile și obediente la cea de înger exterminator. Dezamăgirile succesive în raport cu viața lor s-ar putea să-i îndepărteze masiv de spectrul politic, fiindu-le indiferent dacă pierd sau cîștigă dintr-o schimbare profundă. Nu știu niciodată dacă schimbarea este una de fațadă. încă n-a apărut lumina care să ne ia solzii de pe ochi, ca să privim viitorul cu luciditate. Rămîne, însă, speranța!
Vasile PRUTEANU și televiziunile

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!