„VOX CLAMANTIS IN DESERTO”
• Librăria – „Persona non grata”-n România (2)
Care a fost destinul librăriilor noastre după decembrie ’89?
âmpuținarea drastică a numărului lor și transformarea acestora în
adevărate bazare. Dar al cărților? Deoarece spiritul mercantil a-
nceput să lucreze cu motoarele din plin, toți nechemații s-au apucat
să reediteze vechie romane ale clasicilor, înjumătățindu-le
conținutul și acțiunea (reducîndu-le astfel și farmecul), tipărindu-le
pe hîrtie de proastă calitate, ca de maculator, și închizîndu-le-ntre
niște coperți groase și boite în culori stridente pentru a atrage
atenția și a încînta ochiul tuturor. Datorită acestor neajunsuri
produsele respective au dispărut treptat de pe piață, lăsînd locul
altora, dar care n-au mai avut celebritatea celor de acum cîteva
decenii. însă, cel mai trist aspect este acela că-n toată această
perioadă n-a mai apărut nici măcar o singură carte tehnică și nu
putea să fie găsită chiar dacă ar fi fost căutată, nu cu lumînarea, ci
cu o lampă portabilă avînd un bec de 200 de watt. Poate că nu m-
am exprimat într-un mod explicit și, de aceea, repet că după 1989
n-a mai apărut nici o lucrare din domeniul tehnic, ceea ce constituie
o pacoste națională greu de egalat! Explicația „științifică” a acestui
fenomen neplăcut e dată de faptul că geniile noastre au îmbătrînit,
altele au dispărut pe cale naturală, iar tinerii lor discipoli, neputînd
să țină pasul cu „evoluția” și să se reprofileze pe „industria de vîrf”,
bazată pe… culesul ciupercilor, melcilor, broaștelor și al fructelor de
pădure, au șters-o către Soare-Apune pentru a-și pune la dispoziția
altora, mai civilizați și mai generoși, ceea ce au învățat de la dascălii
lor români. Fiindcă industria de toate neamurile nu-i la pămînt, ci-i
de-a dreptul cvasiinexistentă, iar PIB-u crește totuși uluitor, făcîndu-l
invidios pînă și pe faimosul și curajosul Făt-Frumos, este firesc să
nu se mai simtă nevoia unor manuale care să inițieze și să-i
pregătească pe viitorii specaliști.
în virtutea acestei logici din „beton armat”, organele „competente”
din Bacău au desființat nici mai mult, nici mai puțin de 3 (trei!) librării
deoarece salariatele lor terminaseră de citit, din plictiseală, toate
cărțile stivuite pe rafturi. Au dispărut, ca la un semn, librăriile de pe
străzile „Mihai Viteazul”, „Milcov” și cea de pe „Calea Mărășești”
(zona Orizont), instalîndu-se-n locul lor un magazin de tricotaje, o
măcelărie și, respectiv, un birou de bancă, venindu-se astfel în…
ajutorul citadinilor, care altminteri le-ar fi găsit pe cele de același
profil și mai apropiate, tocmai la… Adjud și la Buhuși! în metropole
precum New York, ori Tokyo, dispariția a trei librării trece
neobservată, însă într-o „locație” incomparabil mai mică, așa cum e
Bacăul, o asemenea măsură este vizibilă de la o poștă, ba chiar de
la un …oficiu poștal (!) și este regretabilă și nefastă. De fapt, aceste
nevinovate instituții sui-generis ar trebui să dăinuie-n vecii vecilor,
sau chiar pînă… mai tîrziu, întrucît riscul de-a fi călcate de hoți și
văduvite de valori, ca-n cazul magazinelor de bijuterii, al celor cu
băuturi și țigări, al caselor de schimb valutar, al băncilor și al
diferitelor benzinării, este nul.
Nici în cele mai mincinoase și fanteziste cărți de povești nu s-a scris
vreodată de o pătrundere prin efracție, într-o librărie, a unor golani
cu ciorapul pe figură care să-și sacrifice libertatea fugind cu sacul
plin cu cărți în cîrcă. Măcar pentru acest motiv ele ar trebui păstrate,
știindu-se că aceștia n-au avut și nici nu vor avea asemenea intenții
murdare, de vreme ce au cu totul alte preocupări mult mai
„lucrative”. Adunați pe băncile din fața scărilor blocurilor, ori la
capătul aleilor dintre ele, toacă toată ziua „furaje” pentru cei mai
credincioși prieteni ai omului, în timp ce stratul de coji de semințe li
se înalță pînă la glezne. Ca niște veritabili gospodari conștiincioși, ei
le pregătesc patrupedelor lătrătoare stocul nutritiv pentru iarna
viitoare flecărind în neștire, folosind expresii licențioase și purtîndu-
se aidoma celor ce au viețuit în caverne.
Triplul îndemn „învățați, învățați, învățați!”, lansat către ei de marele
dascăl al omenirii, V.I.Lenin, e un fel de „vox clamantis in deserto”,
pentru că nici părinții lor, nici școala și acum nici librăriile nu-i ajută
să-și găsească un drum mai puțin întunecat. Dacă acei care se
ocupă și răspund de aceste focare de iluminare vor opri decimarea
lor, atunci cu siguranță că principiul „unde-s culți, știința crește și
prostia nu sporește” își va face tot mai simțit efectul și va avea de
cîștigat fiecare, indiferent dacă-i cititor la vîrsta… biberonului, ori e
unul ce apelează la sprijinul bastonului.
Vă doresc să… citiți bine!
Philip(s) BITUMINOIU, împreună cu un grup de cititoare foc de supărate din cauza celor trei librării brutal și abuziv desființate.i, de aceea,
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.