Există în țara asta a noastră cîteva ciudățenii care vin la țanc tocmai cînd ți-e lumea mai dragă. Prima dintre acestea este minciuna politică, hărăzită să ridice moralul unei populații sleite de nevoi. Promisiuni de viață mai decentă, măsuri mai hotărîte împotriva corupției generalizate, redimensionări salariale, reajustări ale pensiilor mult prea sărăcăcioase, spargerea monopolurilor unor trusturi naționale, repede sporitoare de tarife înrobitoare etc. – cam acestea erau, în esență, toate luările de poziție ale președintelui statului, primului ministru și miniștrilor actualului cabinet PDSR. Încă nu ne trezisem bine din mahmureala de după revelion, că s-au și anunțat scumpiri la energia electrică, urmînd noi creșteri spectaculoase de tarife la aproape toate serviciile ce țin de viața zilnică a cetățeanului. Tot ce se spusese mai înainte cu 3-4 zile apărea acum cu o mască hidoasă. Toată pletora politică românească adoptase, după acceptarea noastră în NATO, un ton optimist, rozaliu, cu pretenția că se vrea binele poporului. Nu zic, poporul trebuie apreciat. La nevoie poate fi și iubit, fiindca el face parte din noi și nouă ne este scump tot ceea ce ne aparține. Se știe că în democrație poporul este cel ce conduce țara. Numai că poporul sînt ei, noi sîntem țara, să ne fie clar. Degeaba visăm la un avînt economic, la o viață onorabilă pe care nu mai apucăm s-o vedem, cînd de fapt sîntem inundați cu bugete de austeritate, inflație, șomaj, epurări, lovituri bancare, scumpiri catastrofale – toate cu un efect de pauperizare accelerată a unei populații istovită de mult prea îndelungata tranziție. Pe semne că există o lege misterioasă a firii, care îi preface pe săraci într-un fel de chinezi, înmulțindu-se enorm. Nu pe cale naturală, ci prin spoliere. Asta e marea noastră greșeală, ne înmulțim foarte repede. Fiind foarte mulți săraci, statul are și pretenții mai multe de la noi. Adică, noi să aducem venituri mari la buget, noi să plătim impozite și taxe împovărătoare, amenzi amețitoare și tot noi să și șomăm. Forța miliardarilor (apăruți peste noapte, nu la lumina zilei) constă în aceea ca sînt puțini. De aceea, nimeni nu le cere să înțeleagă greutățile prin care trece țara. Nici n-ar avea timp,de altfel. Ca să strîngi parale cu nemiluita (mai ales prin fraudă), ți se cere un efort considerabil, cu un risc diminuat, atîta timp cît beneficiezi fie de re,re,reeșalonări ale datoriilor sau, în ultimă instanță, de clemența unei justiții bine legată la ochi. Săracii, cetățeanul simplu trebuie să aibă toată înțelegerea pentru greutățile financiare, pentru puținătatea rezervelor valutare capabile să stopeze inflația galopantă, pentru poliția surmenată întru întocmirea proceselor verbale de amendă, pentru societățile comerciale nevoite să concedieze salariații neconvertibili în altceva.
Greu, tare greu este să fii cetățean la ora actuala. Te doboară povara răspunderilor patriotice, fiindcă toate trebuie să le accepți și să le înțelegi tu, cetățean plătitor de taxe și impozite. Să te mai miri că cerșetorii s-au înmulțit în proporție geometrică? De ce să te miri, miliardarii nu s-au înmultit așișderea? E în firea lucrurilor ca o mulțime să fie parazitată de niscaiva dăunători. Miliardarii sînt cei ce parazitează masa sărăcimii, care are și ea nevoie de hrană, casă, caldură. Dar toate astea au devenit un lux. A fi sărac și a avea totuși pretenția să manînci, să te îmbraci, să te speli, să bei apa etc. este o adevărată obrăznicie. Omul sărac își merită soarta, pentru că nu el și-a făcut-o. El încearcă să scape de sărăcie, căutînd un loc de muncă bine platit. Mare guguman. Munca înobilează numai vitele de povară și gîngăniile din fabule. Nu-i mai la îndemînă să dai tunuri în bănci, ca apoi să te plimbi în automobile princiare? Ce dacă ești senator și te cheamă Nicolae Văcăroiu? Sau ziceți dv., cum să nu primești 100.000 de dolari pe o dărăpănatură din Filiași dacă ți-i dă Petromul, care ne scumpește nouă benzina în fiecare săptămînă? Că te numești Rodica Stănoiu și ești ministru al justiției, asta e cu totul altă problemă. Una particulară, vezi bine, nu una care ține de frîiele puterii. Sînteți pauperi, ziceți dv.? Păi, guvernanților nu le place cuvîntul „pauper”. Dacă spui asta, înseamnă că te revolți împotriva puterii. Și-i bine? Nu-i mai corect să aștepți viitorul promis mai acu cîteva zile? Toți guvernanții ne-au îndemnat să avem încredere în viitor, că va veni. Nu se știe cînd, nici pe adresa cui, dar de venit, vine sigur. Cum vine? Citiți sondajele de opinie și veți vedea cam cum arată, socotind după semnele de acum. În loc să scadă prestigiul celor ce ne duc cu zăhărelul, acesta se umflă pe zi ce trece. Cunoscînd moravurile politice postdecembriste, înclin să cred că la noi îți crește și se gogonează prestigiul pe măsură ce te compromiți. Prea artiști în arta ambalajului făurit din fraze sforăitoare și din promisiuni „daștepte”, guvernanții noștri reușesc să-ți inspire încredere, să-ți cucerească inima. Și-i votezi. După aia te trezești (prea tîrziu) că nu merită. Așa că mai bine trezește-te cetățene înainte de a fi adormit cu promisiuni și regretă înainte de a fi nevoit să o faci. (Vasile PRUTEANU)
Lasă un răspuns