PUR ȘI SIMPLU Pop corn cu Coca Cola

Azi nu se mai ia șperț. Înainte, da. Nu puteai face un pas fără să dai sau să iei. Voiai un salam cu soia, o consultație la un medic, o audiență la un mare șef, o repartiție pentru o slujbă la stat? Păi duceai nene o „atenție” potrivită cu mărimea serviciului solicitat. Acum oamenii s-au modernizat. Nu mai dau șperț, Doamne -ferește! Oferă comisioane sau șpagă, care vezi bine nu-i tot aia. Aproape toată lumea e de acord cu noile denumiri ale vechilor apucături, numai unul Costache Doroftei, nu. El zice că tot un drac, că-i „Omul Nou”, că-i „Noul OMO”. Trăim drama (iertat fie-mi cuvîntul prost), măgarului lui Buridan, amenințat de inaniție între două căpițe de fîn. Cea de la stat, păscută acum pînă la furci, și căpița de „fîn de siecle”, care începe a se aduna timid din măruntele demersuri ale persoanelor particulare. Una aproape nu mai are nici un pai, cealaltă este încă departe de a se împlini. De colo sau de dincolo, ori de unde s-ar hotărî sã rumege ceva, foamea tot nu și-o poate potoli. Dar, cel mai tare se teme Costache Doroftei de cuvîntările șefului de stat. Vezi bine că în deceniile socialismului victorios, cînd se punea problema greșelilor politice, el era cel care devia spre dreapta, ori își trăda patria datorită unor rubedenii fugite în străinătate. Acum, într-un fel sau altul, s-a modernizat și el: mănîncă pop-corn cu coca cola, hamburgeri și chifle cu cartofi prăjiți de la McDonalds. Adio salam, adio soia. De vre-o cîțiva ani, a inchiriat o cașcarabetă într-un fost mare magazin și a trecut la capitalism. Cunpără și vinde tot felul de bulendre și alte nimicuri. De temut se teme, în continuare, de cuvîntările șefului de stat. Cum se pune problema luptei împortiva a ceva, el cade întotdeauna victimă. După invitarea României în NATO, domnul Iliescu a trecut vehement la luptă împotriva corupției. Dracu m-a luat, și-a zis în sinea lui Costache. Să vezi că tot eu dau de bucluc. Mare dreptate a avut. Nu-i el în topul celor 100 de mari bogătași, nici în cel de-al un milionulea măcar, dar tot a pățit-o. Într-o zi, s-au înfățișat la cașcarabeta lui doi inspectori. Oameni dintr-o bucată, severi și drepți. Vocea lor poruncitoare l-a făcut să tremure ca varga. „Să trăiți”, a zis Costache. Nu țipa așa amice – îl opriră inspectorii. De țipat ai să țipi pe urmă. Ai facturi pe mărfuri? Am, să trăiți, numai că un arab de la complexul Europa de lîngã București mi-a anexat la factură, în loc de chitanță, un muc de țigară, care nu cred că-i legal. Inspectorii rîseră discret și-i ziseră: nici factura nu-i legală, nici mucul. Drept pentru care i-au încheiat un proces-verbal, arzîndu-l cu trei milioane lei amendă. Costache Doroftei a vrut să le dea șpagă, dar n-au primit. Tu ce ești – l-au întrebat inspectorii – băiat sau fată? Bărbat, zice, dar de ce întrebați? Cunoaștem noi pe șeful de la pușcărie, vorbim cu el să te bage într-o cameră adecvată. Dacă ești băiat, te dă cu fetițele, dacă ești fată, te dă la băieți. Asta numai dacă mai umbli cu amărîta aia de șpagă.

Ieri, Costache Doroftei alerga de rupea pămîntul, cu o cutie la subțioară. „Ce faci, omule, ce atîta grabă, vin turcii?” „Fug de zbîrnîi. Au venit iar inspectorii ăia. Acum zic că n-am nu știu ce peleuri la casa de marcat. Dacă mă prind fără alea, mă ating iar cu 5 milioane lei. Am să-i ard cîteva scatoalce ăluia de mi-a vîndut scula asta de tăiat bonuri. Trebuia să mă învețe cum se taie pe sortimente, că doar cunoștea legea. Eu de unde să știu? După cum vezi, lupta împotriva corupției tot pe capul meu a căzut. Are dreptate românul cînd zice că și azi, ca întotdeauna, acarul Păun plătește oalele sparte”.

Ca la orice pescuit în ape tulburi, plevușca este prima care cade în plasă. Poți să deranjezi, cumva, rechinii ăia mari? Că nu poți. (Vasile PRUTEANU)