Puțină cultură

Tezaur de simțire

Poezia închinată naturii, curată și cinstită, izvorîtă din nevoia de adevăr a clipelor, este o componentă foarte importantă a literaturii române, face parte din tezaurul nostru de simțire îmbogățit de spirite hărăzite, spre binele actului civilizator cu contribuție la lirica universală. Anotimpurile bine diferențiate în specificul lor, pe care s-au grefat activitățile oamenilor, au fost bine surprinse în creații de mare sensibilitate, unele ajungînd texte pentru cîntece care au cucerit celebritatea compozițională și interpretativă, poezia și cîntecul fiind predate încă de la începutul fenomenului educațional. Astfel, iarna a fost rimată de Ovidu Naso (43 î.Hr. – 17 d. Hr.), primul nostru poet; Tristele), Alecsandri (Iarna), Coșbuc (Iarna pe uliță), Goga (Colindă), Rădulescu (An Nou), Bacovia (Decembre), Cazimir (Scrisoare), Alexandru (Sărbătoare de iarnă) etc.
Primăvara, atît de așteptată pentru forța revenirii la viață a naturii, se regăsește în rime ce cuceresc în totalitate și în care găsim refugiul de multe ori căutat: Coșbuc (Concertul primăverii), Macedonski (Noapte de mai), Alecsandri (Sămănătorii), Iosif (Cântec de primăvară), Cazimir (De pe-o „bună dimineață”), Topârceanu (Primăvara), Vlahuță (Sonet), Rosetti (Sămănătorul) etc.
Mai lîngă noi, ca spațiu și timp, basarabeanul Arhip Cibotaru ne-a emoționat cu „Salcâmii”: „Au înebunit salcâmii/ De atâta primăvară/ Umblă năuciți prin vânturi/ Cu tot sufletu-n afară// Nu-mi vezi sufletul cum iese/ în haotice cuvinte?/ Au înebunit salcâmii/ Iar tu-mi ceri să fiu cuvinte” – în special cînd creația este interpretată de îndrăgitul și apreciatul actor-baladist Tudor Gheorghe.
Vara își are locul ei special în maniera de tratare, atît datorită registrului manifestărilor și fenomenelor – de Sînziene, explozia vegetală atingînd un maximum -, la care se adaugă, ca în toate cazurile, trăirile oamenilor legate de acestea. Se cuvine mai întîi menționat Eminescu, marca de tărie și originalitate a noastră în lume (Freamăt de codru, Lacul), Anghel (Cântec), Alecsandri (Rodica), Iosif (Mi-e dor), Demetrescu (Farmec), Minulescu (Turism), Crainic (Cântecul potirului), Eftimiu (Sonatele iubirilor…), Voiculescu (Nucul), Labiș (Moartea căprioarei), Brad (Sonet de iunie), Coșbuc (în miezul verii, Pastel), Giurgiucă (Pe o margine de vreme) etc.
Cu luna lui Brumar mai sîntem încă în toamnă, anotimp ce își metamorfozează simfonia cromatică de la o clipă la alta, despre care se poate spune că a captat atenția poeților atît cu manifestările, cît și cu treburile ce au loc – acum punîndu-se cu rost rezultatele muncii oamenilor -, paleta figurilor de stil ce pun stăpînire pe noi ne fac să rezonăm cu ele, parcă citindu-le pentru mereu – prima oară, calitate ce la unele poezii reiese și din titlu: Eminescu (De ce nu vii, Sonet), Goga (Toamna), Pillat (în vie, Cămara cu fructe), Topârceanu (Balada unui greier mic), Teodoreanu (Porumbel), Arghezi (Târziu de toamnă), Blaga (întoarcere), Philippide (Fosile-n roca timpului), Stancu (Câmp), Baconsky (Septembrie), Carianopol (Scrisoare de la mama), Anghel (Crizanteme), Ilica (Prin parcuri), Stănescu (Revelație), Doinaș (Toamna), Țărnea (Balada oilor întoarse) etc. La acestea doar cîteva trebuie adăugați poeții care, cu destinul lor tragic, au scris în exil (tv a anunțat apariția unei asemenea cărți) din care, evident, nu lipsesc Aron Cotruș, Vasile Posteucă ș.a. Deopotrivă, poezia noastră religioasă – capitol vast și împiedecat un timp, începînd cu secolul XVI și ajungînd prin manifestări de o mare varietate pînă la noi, căci în viața de fiecare zi a noastră Dumnezeu a fost prezent pretutindeni: în locurile de muncă, dar și în cele de odihnă, în clipele de suferință, dar și în cele legate de bucuria unor secole bogate sau venirea pe lume a unui copil – expresii ale sentimentelor de fericire, de îngrijorare, dar și de dragoste pentru cîte sînt și în mijlocul cărora trăim cu toate ale noastre. Și, de dincolo de Prut, cu inima și cu ochii spre plaiul cu Ceahlău și Sfinx, ne privește Vieru, care ne învață că atunci cînd multe se vor încîlci fără șansă de dezlegare și nu vom putea nici plînge și nici rîde, „Tu să taci atunce/ Tot în limba ta”.
Privim calendarul, sîntem surprinși de rapiditatea schimbărilor, de simfonia de frumos vizual și de frumos auditiv – astfel, ne gîndim și la o romanță. A trecut și manifestarea anuală de la Târgoviște, ajunsă la o vîrstă respectabilă și de apreciat; implicit, ne gîndim la Ioana Radu, marea doamnă a romanței. Mai avea de trăit vreo zece ani cînd a sesizat fenomenul că interpretarea tradițională pe care o mai știm de la Constantin Cocriș, M
ia Braia, Ion Lucian, Dorel Lineanu, Dorina Drăghici, Nicu Stoenescu, Olga Stănescu, Mihaela Păsărin, Emil Gavriș, Gheorghe Sărac, Angela Moldovan, Traian Jurchela, Octavian Huianu, Constantin Florescu era înlocuită cu interpretarea ca lied, gen Cleopatra Melidoneanu, Florin Georgescu, Valentin Teodorian, aspect prezent și anul acesta, rezultînd că aici e ceva de îndreptat. Se mai observă că de cîțiva ani încoace societățile naționale de radio și televiziune, nici măcar ele, nu mai transmit la 15 ianuarie și 15 iunie piesa corală „Sara pe deal” de Vasile Popovici, deopotrivă poezia cu același titlu și „Revedere” („Codrule, codruțule,/ Ce mai faci, drăguțule…”) în lectura lui Mihail Sadoveanu, fiecare dintre noi putîndu-se întreba cînd a auzit acestea ultima oară, dacă omiterea acestora slujește cuiva și cui anume?! (Va urma). (Corneliu CRISTEA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!