• două echipaje formate din reprezentanții Poliției, Autorității Rutiere Române și Camerei taximetriștilor au aplicat, ieri, 14 amenzi taximetriștilor pirați • toată lumea este de acord că Bacăul este împînzit de aceștia
Taximetriștii băcăuani au fost luați, ieri, la puricat, de două echipaje formate din reprezentanți ai Poliției, Autorității Rutiere Române (ARR) și Camerei taximetriștilor. Motivul declarat al acțiunii a ținut de încercarea de a mai tăia din elanul piraților din domeniu. Controlul s-a soldat cu 14 amenzi, în valoare totală de peste 20 de milioane de lei, dar, la final, mai toată lumea a recunoscut că „vînătorile” de acest fel seamănă mai degrabă cu niște picături într-un ocean. „Noi facem controale, dar e foarte greu de luptat cu pirații, care, în momentul în care află că am ieșit pe traseu, se anunță prin stație și dispar. Pe de altă parte, colegii care au toate actele în regulă, ne roagă să facem controale, dar, din păcate, ei nu prea fac nimic să-și apere interesul. Dacă s-ar uni și i-ar trimite «la plimbare» pe cei care nu au nici un act, tot ei ar avea de cîștigat, pentru că, în felul acesta, locurile de parcare ar fi suficiente și clienți ar fi berechet”, ne-a declarat Romeo Asandei, vicepreședinte al Camerei taximetriștilor. O apreciere care a fost confirmată din plin în timpul controlului de ieri, cînd, în jurul orei 11,00, în gară, taxiurile erau mai rare ca iarba de leac. Și asta în condițiile în care, de obicei, șirul de taxiuri de aici depășește lungimea peronului din fața gării.
„Actele? Acum vroiam să mă duc să le fac”
Prima oprire a echipajului care a avut în grijă partea de nord a orașului a fost la autogară, acolo unde a fost dată și prima amendă. Nefericitul a fost Aurel Penciu, un bătrînel de aproape 70 de ani, care încearcă să-și mai rotunjească pensia pe seama clinților care se urcă în Dacia sa de o vîrstă destul de apreciabilă. Problema e că acesta nu avea nici un fel act care să-i permită să facă taximetrie. „Știu că sînt în neregulă, dar am să-mi scot actele cînd o să am bani”, a spus Aurel Penciu. Pînă atunci însă, el va trebui să dea 1,6 milioane de lei pentru a achita amenda primită, și asta dacă o va plăti în 48 de ore. Altfel, acesta va trebui să scoată din buzunar 3,2 milioane de lei. La fel de „legal” circula și Constatin Marcu, un taximetrist ce conducea un Opel fără nici o inscripție pe el. Omul a încercat să explice că mașina era proaspăt achiziționată și că a ieșit în traseu de cîteva zile, dar asta nu l-a scutit de amenda care a valorat tot 3,2 milioane de lei. Alți șase taximetriști au primit amenzi între 500.000 și un milion de lei pentru lipsa atestatelor, a certificatului de înmatriculare a mașinii sau expirarea inspecției tehnice. Cît privește motivațiile date de șoferii prinși pe picior greșit, acestea au fost, pe alocuri, extrem de hazlii. „Actele? Acum vroiam să mă duc să le fac”, a spus, candid, Pavel Vaida, un taximetrist prins fără atestat în zona Grupului Școlar „N. V. Karpen”. Ceva mai deosebit a fost cazul lui Dorin Chirilă, care conducea mașina cu numărul de înmatriculare BC 09 JAM. Cum în contractul de muncă încheiat cu firma „Peol Trans” pe care era licențiată mașină apărea numele altui șofer, Daniel Florea, șeful filialei locale a ARR a aplicat o amendă de un milion de lei și va propune ridicarea licenței de transport a societății. Cei de la „Peol Trans” au precizat că, de fapt, mașina în cauză a fost vîndută de fostul proprietar care încheiase contract cu ei, dar reprezentatul ARR a explicat că firma nu ar fi trebuit să facă altceva decît să anunțe acest tranzacția cu pricina, lucru pe care însă, se pare că nu l-au făcut. Altfel, echipa de control a avut parte și de momente ceva mai frumoase, atît la propriu, cît și la figurat. Și asta pentru că în zona Aprodu Purice le-a ieșit în cale Ana Maria Luca, una din puținele taximetriste din oraș. Cu actele puse la punct, aceasta s-a ferit să discute prea mult cu presa, dar am aflat totuși că „taximetria nu e nici pe departe o meserie numai pentru bărbați. Totuși, nu umblu noaptea”, după cum ne-a mărturist taximetrista de la „Florina”. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns