Quo vadis?

Un gest recuperator

• Etnologia lui Vasile Adăscăliței

În urmă cu vreo cîteva săptămîni am primit o carte asupra căreia doresc să rețin atenția cititorilor. Este vorba de lucrarea „Concert etnologic în cuvinte”, apărută în a doua parte a anului 2006, la Editura Ansamblul folcloric „Busuiocul” din Bacău, sub semnătura lui Vasile Adăscăliței. Un volum apărut cu sprijinul unor băcăuani, în care sînt adunate studii și articole publicate în diferite reviste de cunoscutul profesor și folclorist, acum pensionar. În acest sens, în postfața lucrării, Constantin Donea notează: „Pentru noi, băcăuanii, editarea volumului „Concert etnologic în cuvinte” este un gest de reverență, dovadă că încă mai știm să ne recunoaștem și să ne cultivăm personalitățile care s-au născut ori și-au legat destinul de acest spațiu spiritual. În același timp este și un gest recuperator, adunînd laolaltă articolele ce-i poartă semnătura, rămase în paginile revistelor „Ateneu”, „Iașul literar”, „Cronica”, „Dacia literară”, „Vitralii” etc., ale căror colecții sînt tot mai greu de consultat și punîndu-le, astfel, la îndemîna celor interesați. Apoi, demersul nostru are și o motivație teoretică, urmărind mai buna cunoaștere a operei folcloristului Vasile Adăscăliței, deopotrivă a scrierilor cît și a îndeletnicirilor științifice și culturale”
Vasile Adăscăliței s-a născut la 24 aprilie 1929, în satul Florești, comuna Huruiești, județul Bacău. A frecventat școala primară în comuna natală, cursurile secundare la Liceul-internat „C. Negruzzi” din Iași și clasele învățămîntului mediu la Liceul „Unirea” din Focșani. Apoi, la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, în cadrul Facultății de Filologie, s-a specializat în limba și literatura română (1948 – 1952). Își începe cariera didactică în învățămîntul preuniversitar, ca profesor de limba română. în 1959 reușește să ocupe un post de asistent la universitatea ieșeană, în cadrul catedrei de folcloristică și etnografie, fapt ce i-a permis să se afirme și în domeniul cercetării științifice. În 1970 își susține doctoratul în filologie, la Universitatea din București, cu teza „Teatrul popular de Anul Nou din Moldova”. Ca cercetător, se simte atras de încărcătura mitică a datinilor și obiceiurilor românești. Referindu-se la preocupările sale, criticul Eugen Budău nota: „Vasile Adăscăliței are contribuții de mare însemnătate în identificarea, valorificarea și popularizarea formelor autentice de expresie folclorică din domeniul teatrului popular din Moldova, implicit a obiceiurilor de Anul Nou. Autorul își organizează convingător materialele, de la originea și istoria formei de teatru popular, pînă la varietatea tematică și funcția ei specifică, aplicînd metoda comparativo-analogică” („Bacăul literar”, Editura Universitas XXI, Iași, 2004). Așa se și explică numărul mare de articole, studii, eseuri, antologii și lucrări publicate. Amintesc doar volumul „Istoria unui obicei. Plugușorul”, scos la Editura Junimea din Iași în anul 1987.
„Concert etnologic în cuvinte”, lucrare pe care o recomand cu toată căldura, cuprinde două părți, la fel de interesante, dar deosebite în ce privește problematica abordată. Prima secțiune abordează teme de ordin general, referințe critice și observații de ordin metodologic privind cercetarea etnologică, iar în partea a doua sînt adunate studii legate de specificul patrimoniului folcloric din spațiul moldav. Oricum, nota comună a întregii lucrări este dată de stilul rafinat, de profunzimea și coerența gîndului, de pasiunea cercetătorului și de seriozitatea profesorului universitar, care poate fi luat oricînd ca model.
Prima parte debutează cu observații interesante privind unele criterii folosite în aprecierea folclorului. Este avut în vedere, mai întîi, criteriul sociologic, despre care autorul consideră că trebuie să i se ofere un loc central, întrucît asigură o perspectivă multilaterală în cercetările asupra creației populare. Cu acest criteriu se poate construi o viziune sintetică, „chemând lingvistul să colaboreze cu esteticianul, psihologul cu filozoful, muzicianul cu plasticianul și coregraful, și chiar cu economistul și demograful etc.”. Urmează, apoi, criteriul estetic, pentru satisfacerea căruia folcloristul trebuie să se comporte ca un adevărat critic de artă. Pentru că a opera cu ajutorul criteriului estetic înseamnă „să descoperi dacă acea creație întrunește sau nu, în conținutul și forma sa, frumosul și idealul”. O atenție aparte acordă Vasile Adăscăliței și criteriului lingvistic, chiar dacă este apropiat mai mult de sfera teoretică. Analiza este continuată cu cercetarea cauzelor care determină formarea variantelor în folclor, cu observații privind necesitatea de a se păstra autenticitatea folclorului, ori cu sublinierea particularităților problemelor de stilistică folclorică. Interesante sînt și reflecțiile cu privire la contribuția pe care unii scriitori și cărturari, precum Vasile Alecsandri, Alecu Russo și Ion Creangă au adus-o la cunoașterea creației populare.
Din partea a doua remarc, mai întîi, valoarea studiului privind diferitele jocuri organizate cu ocazia priveghiului în localitățile județului nostru. Ideea călăuzitoare a autorului este aceea potrivit căreia „permanenta revitalizare a acestor jocuri, prin racordarea lor la vremurile noi, arată că fenomenul priveghiului este încă resimțit ca făcând efectiv parte din elementele necesare și justificate ale societății”. La fel de interesante sînt însăși însemnările cu privire la colindul vrîncean, ori la teatrul folcloric băcăuan și nemțean. Mai ales că pe baza cercetărilor făcute, Vasile Adăscăliței constată o realitate care ne definește oarecum identitatea. În acest sens, el scrie: „Este o realitate faptul că, la români – și în genere în părțile ortodoxe ale Europei – jocurile cu măști (cu tot conținutul lor păgân care în veacurile trecute era încă evident) s-au păstrat mai susținut, ba chiar au prosperat față de situația pe care au avut-o în țările catolice”.
La capătul lecturii, în mod firesc, asemenea oricărui cititor atent, sînt în situația de a-mi întregi impresia despre carte, despre autorul ei și despre editor. O ocazie tocmai potrivită pentru a încerca să-i conving, pe toți cei interesați de soarta culturii populare românești, că volumul „Concert etnologic în cuvinte” este o autentică sursă de învățătură. Să mai spun că, logic, nici nu putea să fie altfel dacă avem în vedere seriozitatea, pasiunea și hărnicia etnologului Vasile Adăscăliței. În sfîrșit, cred că este cazul să reiau și gîndurile de sinceră apreciere față de gestul Ansamblului folcloric „Busuiocul” din Bacău și față de strădania lui Constantin Donea pentru isprava de a fi editat această carte. (Ștefan MUNTEANU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!