Quo vadis?

Resursele filosofiei

• Ziua filosofiei la Tecuci

Nu mi se pare ceva paradoxal în faptul că societatea zilelor noastre are nevoie și de filosofie. Aș spune chiar că este un lucru îmbucurător, întrucît astfel ni se oferă o șansă în plus pentru a ne zdruncina ignoranța Este adevărat că trăim timpuri în care indivizii vor să se emancipeze, să se elibereze chiar, de exigențele pe care le impune rațiunea; timpuri în care simțurile vor să fie excitate cît mai mult și cît mai intens. însă nu trebuie să uităm că această pornire are o explicație firească, izvorîtă din condiția paradoxală a omului, aceea de a fi o unitate indestructibilă și o luptă neîntreruptă între natură și cultură. O luptă în care cultura urmărește să umanizeze natura, iar natura urmărește să îngenuncheze cultura. însă pentru o reușită permanentă a culturii împotriva pornirilor naturale este nevoie de filosofie. Dar nu de orice filosofie. Ideea este că în toate timpurile existenței umane – trecute, prezente ori viitoare, simțurile aleg corupția, iar rațiunea, prin filosofia de care este în stare să o impună, se opune acestei porniri. De aceea, în condițiile societății contemporane, frămîntată de multiple convulsii, trebuie să fim pregătiți și pentru a ști pentru care filosofie optăm. Căci dacă oamenii, în procent majoritar, ar fi sănătoși moralicește, conștienți de logosul lor, comunitatea din care ei fac parte nu ar putea să se degradeze.
Căutînd argumente în sprijinul acestei susțineri, mi se pare potrivit să amintesc, mai întîi, faptul că cel de-al XX-lea Congres Mondial de Filosofie, desfășurat la Boston în 1998 a avut ca generic „Educație prin filosofie”. Aici, cei aproximativ 2400 de participanți reprezentînd academii, universități, cluburi și societăți de specialitate din marea majoritate a statelor lumii, chiar dacă nu ținteau să descopere soluții miraculoase, au formulat întrebări esențiale, care încep să producă efecte în conștiința și comportamentul marilor oameni politici. Simpla prezență a unor gînditori de prestigiu, precum Karl-Otto Apel (Germania), G. H. von Wright (Finlanda), Donald Davidson (SUA), Pierre Aubenque (Franța) a evidențiat importanța discursului rațional în elaborarea tuturor strategiilor privind evoluția societății.
în strînsă legătură cu acest eveniment reamintesc, apoi, faptul că UNESCO a adoptat, la 21 noiembrie 2002, hotărîrea prin care a fost instituită Ziua Mondială a Filosofiei, în scopul de a revigora potențialul acestei modalități tradiționale de cunoaștere a lumii și de formare a societății. Și de această dată filosofia a fost înțeleasă ca o școală a libertății, capabilă să formeze capacitățile de gîndire și de judecată independente atît de necesare cetățeanului contemporan. Cîștigul acestei hotărîri, deocamdată se concretizează, anual, în luna noiembrie, într-o suită de activități desfășurate în toate statele lumii, menite să valorifice resursele filosofiei.
Normal ar fi ca emulația în jurul filosofiei să se producă și în România. Numai că, români fiind, ne dovedim originali și sub acest aspect. Atît de originali încît, în ciuda unor încercări, încă nu s-a reușit înființarea unei societăți de filosofie, la nivel național, care să stabilească raporturi de colaborare cu societățile similare existente în celelalte state. Motivul acestui eșec? Disputa între marii filosofi români cu privire la șefia unei asemenea asociații. în aceste condiții, consultînd programul UNESCO de sărbătorire a Zilei Mondiale a Filosofiei, am constatat că România este aproape absentă. Consecințele acestui fapt sînt multiple și nemulțumitoare, nu atît pentru filosofie, cît pentru climatul spiritual național.
Există însă și o excepție, asupra căreia voi insista mai departe. La Tecuci, sub egida casei de cultură din localitate și a Revistei de Filosofie editată de Academia Română, cu ocazia Zilei Mondiale a Filosofiei – în zilele de 17 și 18 noiembrie 2006 s-a desfășurat simpozionul „Ion Petrovici, personalitate de mare prestigiu a culturii române”. Au prezentat comunicări cercetători din București (Angela Botez, Constantin Schifirneț, Alexandru Giugulescu, Ana Bazac, G. G. Costandache, George Purcaru), Craiova (Adrian Michiduță), Iași (Dan Sâmbotin), Galați (Sergiu Tofan), Tecuci (Ionel Necula) și Bacău (subsemnatul, de la Universitatea „George Bacovia”). Tot cu această ocazie au fost lansate două lucrări de filosofie. Este vorba de volumul „Un secol de filozofie românească”, semnat de Angela Botez și de lucrarea „Ion Petrovici. Corespondența Pamfil Șeicaru – Ion Petrovici”, semnată de Ionel Necula.
La încheierea simpozionului toți participanții, att actorii cît și spectatorii, s-au declarat mulțumiți. Nici nu se putea altfel, atîta timp cît ne menținem interesul pentru marii noștri cărturari. Iar Ion Petrovici a fost cărturarul despre care Constantin Noica scria: „Simți, deschizând o carte de-a d-sale, că ai de a face cu un om care-și stăpânește meșteșugul. Distribuirea materialului, selecționarea pieselor esențiale, siguranța cu care lasă afară ceea ce într-adevăr e de lăsat; limpezimea, dar și culoarea expresiei, trădează toate un meșteșugar încercat”.
Despre manifestarea de la Tecuci probabil că voi face o prezentare mai amplă cu altă ocazie. Deocamdată mă rezum să subliniez că a fost o mare reușită. Cei cîțiva profesori care s-au ocupat de organizarea activității merită sincere aprecieri. Mă refer la Viorel Burlacu – directorul casei de cultură (cu echipa sa) și la profesorul Ionel Necula. Aprecieri merită, de asemenea, Primăria și Consiliul Local, care au sprijinit exemplar activitatea. Cu toții au încercat să sugereze faptul că nu întîmplător Ion Petrovici s-a născut la Tecuci. Oricum, mie mi-au confirmat o observație mai veche: în anul 2003, cînd am publicat lucrarea „Raționalitatea metafizicii lui Ion Petrovici”, pe prima pagină am strecurat, la risc, următoarea frază: „Dedic această lucrare tecucenilor, oameni mândri și ambițioși, din bătătura cărora a crescut un pisc în cultura română, numit, pentru vecie, Ion Petrovici”. Acum sînt și mai sigur că judecata mea este dreaptă atît în ceea ce-l privește pe Ion Petrovici, cît și în ceea ce-i privește pe tecuceni. Nu știu dacă este și ceva invidie în ceea ce spun eu, dar sigur este multă admirație. (Ștefan MUNTEANU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!