„radb1” – Alături de bunul său coleg și prieten Florin Piersic, cu care a onorat Bacăul preț de o zi

„radb2” – La Filipești, maestrul Beligan a strîns toți copiii pe treptele casei de cultură ce-i poartă numele
„radb3” – Maestrul Beligan a transmit toată dragostea sa cititorilor „Ziarului de Bacău”

Lacrimile lui Radu Beligan
• Maestrul Radu Beligan a lăcrimat la decernarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universității Bacău

S-a născut în magazia de mărfuri a unei halte din gara Galbeni, la două săptămîni după Unirea din 1918. A purtat vacile la păscut, mergînd desculț, împreună cu fratele său, prin dumbrăvile moldave. Fiul unui șef de gară care a cochetat în tinerețe cu teatrul, fără a reuși în carieră, din cauză că a fost concediat de directorul Teatrului din Iași – în acele vremuri Mihail Sadoveanu – nu avea să știe că va ajunge mai mult decît și-ar fi putut imagina tatăl său. Nu doar un actor, ci un nume de prim rang al culturii române, o „marcă” a cărei calitate este recunoscută internațional. Este nimeni altul decît maestrul Radu Beligan.

„Datorez totul copilăriei mele moldave”

Biografia sa este unică în spectrul culturii române. Profesor la Institutul de Teatru și Film (1950-1965), director al Teatrului de Comedie (1961-1969), director al Teatrului Național din București (1969-1990), președinte activ și, mai apoi, președinte de onoare, pe viață, (1979) al Institutului Internațional de Teatru (I.T.I.), co-președinte, alături de Yehudi Menuhin, al Festivalurilor Internaționale de Teatru și Muzică organizate de UNESCO (1971-1978), membru al Cartelului Internațional al Teatrului, membru în Consiliul Superior al Teatrului Națiunilor, membru al Academiei „Le Muse” din Florența, doctor Honoris Causa al Academiei de Arte „George Enescu”, semnatar al Apelului Artiștilor pentru Securitate și Cooperare în Europa (Helsinki, 1985), alături de Woody Allen, Simone de Beauvoir, Harry Belafonte, Leonard Bernstein, Friedrich Durrenmatt, Gunther Grass și mulți alții. Cu o asemenea „fișă personală”, maestrul Radu Beligan, ajuns la venerabila de vîrstă de 87 de ani, a recunoscut că „tot ceea ce am izbutit în jurul meu, de-a lungul atîtor ani, se datorește rezervei de sensibilitate și poezie acumulată în copilăria mea moldovană”.

A lăcrimat în momentul decernării titlului

începînd de ieri, 27 octombrie, în biografia maestrului Radu Beligan s-a mai adăugat un amănunt. Este doctor Honoris Causa al Universității Bacău, titlul ce i-a fost decernat la sala mare a Teatrului „Bacovia”, cu ocazia serbării a 45 de ani de existență a instituției de învățămînt.
Evenimentul s-a dovedit a fi mai mult decît o simplă ceremonie academică. Amintirile, lacrimile apărute pe chipul său, și emoții ce l-au cuprins pe scena teatrului, au stîrnit, nu o dată, ropote de aplauze din partea celui mai elevat public ce s-ar putea vedea într-o sală de spectacole. Nu mai puțin de 23 de rectori și prorectori de la instituții de învățămînt superior din România, alături de studenți și personalități locale și județene, au asistat la momentul decernării maestrului Radu Beligan, de către rectorul Gogu Ghiorghiță, a celui mai înalt titlu academic.

„Nu mă părăsește niciodată stare de elev”

„Deși am jucat de trei ori rolul astă, mă trece un fior metafizic”, au fost primele cuvinte ale maestrului. După aceeea, domnia sa a scos cîteva foi și a început să citească. Erau gîndurile sale, notate cu atenție în seara de dinaintea festivității, în camera de hotel de la „Dumbrava”, acolo unde a poposit timp de o noapte. Toate, cuvintele pline de înțelepciune ale unei persoane căreia viața i-a destăinuit aproape toate secretele. „Avea multă dreptate Pablo Picasso, cînd spunea că îți trebuie mult timp ca să devii tînăr”, sau „Dintre toate operele, cea mai frumoasă este o viață bine trăită.”, „Iubirea este secretul biblic al longevității mele. Să iubești ce vrei, dar să iubești. Nu m-a părăsit niciodată starea de elev. Am avut un ochi spre modernitate și unul spre tradiție”.

O singură zi, trei ipostaze

Ca un tînăr pornit pe calea cunoașterii, însoțit la drum de prietenul și colegul său Florin Piersic, Radu Beligan a asistat la întreaga ceremonie prilejuită de serbarea a 45 de ani a Universității Bacău. De la ora 10.00 și pînă la prînz, cu un ochi pe ceas, cu altul la scenă, Radu Beligan a aplaudat cînd rectorul Viorel Munteanu, de la Universitatea de Muzică din Iași, a făcut public, pentru prima oară, imnul instituției de învățămînt superior din Bacău, a ascultat cu atenție mesajele reprezentanților universităților din toate colțurile țării și a așteptat cu nerăbdare clipa cînd, îmbrăcați cu robe, membrii Senatului Universității s-au strîns în jurul domniei sale, pentru a-i înmîna titlul de doctor Honoris Causa. La final, ca un student grăbit, maestrul și-a cerut scuze celor prezenți. „Vă rog să mă iertați, trebuie să ajung și la Filipești, unde voi fi făcut cetățean de onoare de către primarul de acolo, iar de acolo trebuie să plec la București. Diseară trebuie să fiu la teatru, pentru că joc într-un spectacol (este personajul principal în piesa «Egoistul», de Jean Anouilh – n.r.), a explicat domnia sa, cedînd locul mai tînărului său coleg Florin Piersic.

O poezie de suflet: „Sara pe deal”

Ascuns de ochii presei, preferînd să scrie singur tot ceea ce ține de propria sa viață, maestrul Radu Beligan a acceptat – și la insistențele profesorului Vasile Puiu – să ne vorbească despre copilăria sa. „De ce mă întrebi despre copilăria mea? Crezi că e o copilărie așa grozavă?”, m-a întrebat el, pe un ton oarecum retoric. „Consider că am avut cea mai fermecată copilărie petrecută în această țară, fiindcă m-am născut într-o magazie de mărfuri a unei halte. La șase ani, duceam, desculț, cu fratele meu mai mare, cele două vaci, averea părinților mei, să pască în frumoasele dumbrăvi moldovene”, ne-a povestit domnia sa. După care a continuat. „Pentru mine, cea mai frumoasă poezie din lume este «Sara pe deal», a lui Eminescu. Am simțit această poezie pînă în adîncul sufletului. Dar nu rostită de actori, ci așa cum a citit-o Mihail Sadoveanu”, a mai spus el.

„Sînt o ediție revăzută și adăugită a părintelui meu”

Cu privirea ușor încruntată, așa cît o poți vedea sub ochelarii ce au făcut istorie pe chipul său, maestrul a început să povestească, dîndu-mi ocazia să aflu că afinitatea timpurie față de teatru nu a fost o simplă întîmplare. „Pentru puțină vreme, tatăl meu a fost actor la Teatrul Național din Iași. A fost dat afară de tînărul director de atunci, de doar 26 de ani, Mihail Sadoveanu. Vezi – a adăugat Beligan – l-am lăudat pe Sadoveanu, dar l-am și criticat, pentru că nu-mi place să amestec borcanele”, a mențional el. Motivul pentru care părintele său și-a ratat cariera dramatică este cel puțin surprinzător. „A avut insolența să ceară dublură la rolul lui Hamlet, jucat pe scena teatrului de profesorul său, State Dragomir”, a adăugat maestrul. Figura părintelui cu o carieră teatrală distrusă a rămas întipărită în memoria sa. „Visurile retezate ale tatălui meu l-au urmărit mult vreme. Cînd era șef de gară la Brad, o stație finală, de multe ori ședea pe o bancă, într-o grădiniță din fața Gării, și privea în depărtare, de-a lungul liniei, spunînd, în gînd, celebrele monoloage shakesperiene. Probabil Dumnezeu a vrut să răzbune aceste visuri retezate și astfel am ajuns eu, această ediție revăzută și adăugită a părintelui meu. Dar tot ceea ce am izbutit în jurul meu, de-a lungul atîtor ani, se datorește rezervei de sensibilitate și poezie acumulată în copilăria mea moldovană”, a continuat Radu Beligan.
în discuție, maestrul a revenit asupra unui moment pe care l-a menționat și la decernarea titlului de doctor Honoris Causa al Universității de Bacău. Cel al întîlnirii, în fața hotelului „Decebal” din Bacău, cu Charlotte Durrenmatt, nimeni alta decît soția dramaturgului elvețian Friedrich Durrenmatt, a cărui piesă – „Romulus cel Mare” – a fost montată de Radu Beligan la Teatrul Național din București. „Durrenmatt fusese autorul care mi-a prilejuit unul dintre cele mai mari succese ale carierei. După premieră, de care aflase, am început o corespondență foarte interesantă cu el. Or, simplul fapt că întîmplarea a făcut să întîlnesc pe aceste meleaguri pe minunata lui soție mi s-a părut un semn divin. Să te întîlnești cu o elvețiancă, aici, la Bacău…!”, s-a destăinuit artistul.

Ce este viața pentru Radu Beligan?

„Dumnezeu îi dă omului o cantitate de timp de la naștere. Faptul să știi să gestionezi înțelept și bine acest timp este cel mai important. Mulți oameni îl risipesc de pomană, fără să-și dea seama. Timpul e cel mai prețios lucru care ni se dă. Personal, cred că am fost foarte conștient de importanța timpului. Consider că fiecare clipă contează și trebuie pusă în folosul tău sau al altora. Dar nu trebuie aruncată, așa, aiurea. Am impresia că timpul e elastic. âl folosești bine, se prelungește, îl folosești prost, se scurtează. N-am pierdut nici o clipă prostește. (Constantin GHERASIM)

pe raster

are foto, cod „rabd8” (Foto: Liviu MAFTEI) – Băcăuanii s-au oprit să
vorbească pe străzile orașului cu maestrul Piersic

Florin Piersic a conversat cu mai toți cei care i-au ieșit în cale

Maestrul Radu Beligan a coborît pe treptele hotelului „Dumbrava”
însoțit de profesorul universitar Constantin Parascan. A acceptat,
alături de colegul și prietenul său, Florin Piersic, să meargă pe jos
pînă la Teatrul „Bacovia”, unde i-a fost decernat, la prînz, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Bacău. Sobru și distins, maestrul a făcut doar o singură oprire. La un bancomat, pentru a scoate niște bani. Solemnitatea domniei sale contrasta cu cea a lui Florin Piersic, a cărui dezinvoltură arhirecunoscută s-a făcut simțită și pe străzile din centrul orașului Bacău. Marele Piersic coborîse din cameră cu mult timp înainte de Radu Beligan. S-a așezat la recepție și a început să stea de vorbă cu doamnele de acolo și cu tinerii dintr-un grup de sportivi cazați la același hotel.
„Mă, cînd o să ajungeți fotbaliști mari, și eu o să am 90 de ani, să
puneți mînă de la mînă și să ziceți: hai să-i trimitem și lui Piersic un
miliard de lei. Dar voi o să faceți lucru ăsta cînd voi putea eu să-mi
văd ceafa. Oricum, mă, eu vă doresc succes și să bateți la fotbal”, le-a zis maestrul, în glumă. De fapt, Florin Piersic este tot timpul un zîmbet. Modestia și bunul simț sînt elemente care-l definesc pe apreciatul om de teatru. Iar vorbele de duh îi ies ceva de speriat. Pe traseul de la hotel pînă la teatru, actorul s-a oprit în loc din doi în doi metri. „Sărut-mîna doamnă!” „Ce mai faceți, maestre!” Sînt bucuros (bucuroasă) și fericit(ă) să vă văd”. Nu cred să existe om după care băcăuanii să întoarcă privirea așa cum au făcut-o ieri după Florin Piersic. Bătrîni sau tineri, persoanele aflate pe strada
principală a orașului s-au înveselit la întîlnirea cu domnia sa. „Ce-mi
spui mie, tinere? în ce an ești născut? în 1939? Eu sînt în 1936. Da!
Puteți să-mi spuneți, «măi puștiule»”, i-a zis maestrul unui
băcăuan care l-a oprit în drum. Iubirea față oameni este esențială
pentru actorul și omul Florin Piersic. „Publicul este ca o oglindă
pentru orice om din teatru”, ne-a explicat el. (Constantin
GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!