■ Robert Olandezu’ (foto) a coborît din tribună cu pomeții roșii de la pumnii unui jandarm
■ Tribuna oficială a stadionului din Bacău a fost plină de VIP-uri. Meciul a fost urmărit în primul rînd de patronii celor două echipe, Dumitru Sechelariu și Gigi Becali. Ultimul a preferat să stea „în mijlocul familiei Sechelariu”, după cum a spus, luînd loc între Sergiu și Dumitru Sechelariu. Nici Pinalti nu a lipsit de la meci, iar printre cei aflați pe fotolii s-a numărat și Nicolae Puiu, fostul președinte al FC Onești. În pauza meciului, Ioan Danciu, „vicele” Bacăului, a intrat în dialog cu Puiu, spunîndu-i la un moment dat: „Puiule, cînd veneam la Onești îmi spuneai comandă ce dorești!” Puiu i-a răspuns rîzînd: „Acum ești la tine acasă, poți să comanzi ce vrei”.
■ După fluierul final al întîlnirii, jucătorii celor două echipe au încins o bătaie generală, în urma căreia Petcu și Rădoi au fost eliminați. Răducanu l-a lovit cu cotul pe Baciu, după ce băcăuanul i-a spus „nu ați putut să ne bateți”, iar spriritele s-au încins imediat. Inițial, jucătorii au fost calmați, însă în tunelul care duce la vestiare a urmat o a doua repriză, mult mai bogată în faze de ring. Ciurlea, care nu a luat locul nici pe banca de rezerve pentru jocul cu Steaua, l-a altoit cu un pumn în figură pe Claudiu Răducanu, care s-a prăbușit. Rădoi a înjurat la adresa moldovenilor și a primit două bastoane peste spate de la unul dintre jandarmii aflat chiar în tunel. A intervenit și Ștefan Iovan, secundul Stelei, și jucătorii au intrat la vestiare.
■ Președintele Gheorghe Chivorchian regreta, la cîteva minute după încheierea meciului, ratarea lui Cursaru. „Dacă dădea acolo Cătălin, cred că am fi cîștigat”. După alte impresii privind jocul recent încheiat, de la vestiarul oaspeților a aopărut Victor Pițurcă. Acesta i-a întins mîna lui Chivorchian, pe care l-a salutat, dar după cîteva secunde i-a spus, pe un ton plin de ură: „Să vă mai plîngeți de-acuma pe la televiziuni că vă fură arbitrul”, făcînd referire la duelul din careu între Fane Apostol și Boștină, din minutul 70. Chivorchian i-a dat repede răspunsul: „Dar de faultul asupra lui Petcu nu spui nimic?”.
■ Șeful galeriei băcăuane, Robert Olandezu”, a încasat-o, în premieră, chiar pe propriul teren. În timpul jocului, au fost aruncate două torțe din dreptul galeriei, iar jandarmii au intervenit. A ieșit o scurtă băcălie, în care pumnii jandarmilor au fost atrași de fața Olandezului. După meci, liderul galeiei, care avea pomeții umflați și roșii, a declarat: „Nu se poate așa ceva. Să fiu bătut degeaba, și aici, la Bacău. Ne-au rupt chiar înaintea meciului pancartele și alte obiecte cu care vroiam să creăm o atmosferă frumoasă pentru un asemenea meci. N-ai cu cine să te înțelegi. Ăștia sînt ei, ce să le ceri”. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns