O singură tranzacție cu doar 5.500 de acțiuni ale societății Rafo Onești a adus ieri, 26 aprilie, la Bursa de Valori București, valoarea acțiunii mai jos cu 6.000 de lei. Aceasta reprezintă, însă, nu mai puțin de 23,08 procente din valoarea anterioară a acțiunii. Astfel, valoarea a scăzut de la 26.000 la 20.000 de lei. Tranzacția realizată a ajuns la valoarea de 110 milioane de lei. Prețul minim și maxim pe piață a fost, astfel, ieri, de 20.000 de lei, dar prețul de cumpărare lansat a fost de 10.000 de lei, iar cel de vînzare de 26.000 de lei. Acțiunile Rafo Onești au stat luni întregi netranzacționate la Bursă, pentru că tranzacționarea lor a fost oprită, datorită situației ciudate prin care trece această societate. Cu puțin timp în urmă, însă, tranzacționarea a fost reluată, însă numai pe 14 aprilie, astfel încît ședința de tranzacționare de ieri a fost doar a doua în interval de 12 zile calendaristice. Avînd în vedere situația care se menține la Rafo, este de așteptat ca pachete întregi de acțiuni să se vîndă în continuare cu prețuri tot mai mici. Valoarea nominală a acțiunii Rafo este 25.000 de lei. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.