Actionarul majoritar al societatii Rafo Onesti, Yakov Goldovskyi, dierctorul general, Miroslav Dermendjiev, si liderul sindicatului Rafinorul, Ion Marian, vor intra astazi, 23 martie, de la ora 15,00, la discutii cu premierul Emil Boc. Audienta a fost solicitata de la inceputul anului si are ca obiective prezentarea situatiei juridice a societatii, a stadiului procesual cu privire la Planul de Reorganizare, a programului de modernizare si investitii si a noului proiect tehnologic al Rafo si extinderea avantajelor lui pe orizontala la diverse unitati din petrochimia romaneasca. De asemenea, se vor prezenta termenul de repornire a rafinariei, sumele achitate de societate la bugetul consolidat al statului, sumele derivate din Planul de reorganizare si obligatiile financiare curente, dar si estimarile cu privire la sumele care vor fi ordonate catre bugetul consolidat dupa repornire.
Reprezentantii Rafo – ne-a informat Ion Marian – vor solicita sprijin logistic si de coordonare pentru implementarea proiectului de la Rafo si, pe orizontala, la nivelul unitatilor din petrochimie, cu aspecte economice si sociale deosebite pentru Rafo si Romania. „Vrem sa aflam daca statul roman, prin institutiile sale, dupa modul in care Rafo a fost tratata pina acum mai doreste ca rafinaria sa existe, iar Petrochimical Holding, ca investitor care a salvat Rafo de la faliment si doreste realizarea unei investitii majore (350 de milioane de euro), mai este agreat si sustinut ca investitor – a precizat Ion Marian. Dar vrem sa solcitam si acordarea unei garantii guvernamentale, in aceasta perioada critica, pentru ca unitatea sa poata contracta un credit necesar lucrarilor de modernizare-investitii, asa cum statul se implica la nivelul altor unitati din Romania”.
In baza solicitarilor facute si catre presedintele Romaniei, delegatia de la Rafo asteapta sa fie primita, in urmatoarele zile, si la cabinetul lui Traian Basescu sau ca chiar presedintele sa efectueze, in scurt timp, o vizita la Onesti. (Petru DONE)
Rafo are, astazi, audienta la premierul Boc
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
si angajatii cu experinta de la darmanesti ce vor face?va spun eu;)VOR MURI DE FOAME
Experientza in ce? Se pricep la DCS?