~3 min lectură • 0 comentarii

Rafo nu mai are nici un leu datorie la Bugetul de stat

Redacția Ziarul de Bacău

Suspendarea procesului de pe rolul Tribunalului din Brasov in care se judeca Programul de reorganizare judiciara al societatii Rafo Onesti, la termenul din 18 iunie, a dat nastere la discutii contradictorii cu privire la modul in care administratorul judiciar, firma Sierra Quadrant Bacau, administratorul special, compania Petrochemical Trading, si actionarul majoritar au coordonat si realizat acest Program. Discutii au aparut si asupra modului in care tribunalul, prin judecatorul sindic, a instrumentat si solutionat toate cauzele din dosar, pe parcursul a cinci ani de procese. Fata de mersul procesului, era de asteptat ca pe 18 iunie Programul de reorganizare sa fie declarat incheiat.

„Suspendarea procesului pina la inceputul lunii decembrie, vacanta magistratilor, care tine pina in toamna, si hotarirea de stramutare a procesului la alta instanta, hotarite de Inalta Curte de Casatie si Justitie si comunicate, la ultimul termen, chiar de Tribunalul din Brasov, sint vazute ca reale pericole in calea programului de modernizare si de investitii inceput la Rafo, in primul rind prin subminarea bazei de finantare a programului” – ne-a declarat liderul sindicatului Rafinorul, Ion Marian. Raportul pe care Rafo il are, in prezent, cu institutiile financiare ale statului, lichidarea datoriilor catre bugetul statului, programul de investitii si modernizare in valoare de 330 de milioane de euro si pastrarea a citorva mii de salariati pe parcursul clor cinci ani de cind rafinaria a intrat in sarabanda proceselor in justitie ar trebui sa fie argumente mai puternice pentru ca Rafo sa-si reia activitatea si sa asigure echilibrul economic al zonei Onesti – crde presedindele sindicatului Rafinorul.

2,4 miliarde de lei la stat

Pe toata perioada derularii Planului de Reorganizare si a Suplimentelor de plan (respectiv, decembrie 2004 – februarie 2009), Rafo a constituit obligatii de plata la bugetul consolidat al statului în valoare de peste 1,7 miliarde de lei noi si a achitat 2,4 miliarde de lei. Diferentele dintre platile efectuate în aceasta perioada si obligatiile constituite pe parcursul ei reprezinta plati in contul datoriei inscrise la masa credala, efectuate catre Ministerul Finantelor (peste 807 milioane de lei), peste 120,5 milioane catre Directia Regionala Vamala Iasi, alte aproape 13 milioane de lei catre AVAS, in contul datoriei catre Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Gazelor Naturale, aproape 5,5 milioane catre AVAS, peste 4,5 milioane de lei catre primariile Onesti, Fratesti si Brasov. De asemenea, s-au cheltuit aproape 155,5 milioane de lei dupa deschiderea procedurii de reorganizare, in anul 2004.

Rafo are de recuperat 5,7 milioane de lei

La sfirsitul lunii februarie, cind a inceput programul de modernizare, Rafo avea de recuperat aproape trei milioane de lei din plata în avans pentru accize, peste 1,2 milioane TVA de recuperat, peste 1,5 milioane de lei obligatii salariale, obligatii catre bugetele locale si alte obligatii cu scadenta în luna martie 2009, achitate la data scadenta. Rafo si-a achitat în totalitate si obligatiile catre principalii operatori de transport si catre principalii parteneri comerciali (în cea mai mare parte societati cu capital de stat). In perioada derularii Planului de Reorganizare si a Suplimentelor de plan de reorganizare, societatea a constituit si a achitat obligatii de plata în valoare de peste 495 de milioane de lei.
In articolul urmator vom insista asupra programului de investitii de la Rafo.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.