RAGC scade din factură apa neagră doar în urma unei sesizări

Redacția Ziarul de Bacău

Aproape zilnic, băcăuanii aruncă la canal, pentru că nu le poate folosi din cauza culorii maronii și a impurităților pe care le conțin, sute de litri de apă rece. Toată această cantitate care se duce pe apa sîmbetei este contorizată și se înregistrează în contul locatarilor. Conducerea Regiei Autonome de Gospodărire Comunală (RAGC) susține, însă, că în cazul în care se constată acest fenomen, acceptă o reducere cu 10 la sută a consumului din perioada respectivă. „Cu o singură condiție, însă, ca locatarii să fi sesizat situația la dispeceratul nostru”, declară Mihai Airinei, directorul tehnic al RAGC. în baza reclamațiilor adresate, locatarii din cartierele Bistrița Lac, Miorița și Ștefan cel Mare vor fi scutiți de la plata a 10 la sută din consumul de apă de săptămîna trecută, cînd, ca urmare a spălării rețelei de distribuție, fenomenul s-a repetat. Rămîne însă curios acest sistem al sesizărilor, din moment ce fenomenul de apă neagră este cunoscută din capul locului conducerii RAGC. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.