Cum de și-a făcut cuib pasărea aia tocmai în nasul unei statui uriașe a lui Buddha e ușor de înțeles. E în firea ei să cuibărească acolo unde știe ea că-și poate crește puii. Nu știe că Buddha a fost un mare iluminat, un întemeietor de religie, cu câteva milioane de adepți. Înțelesul mitico-literar este, însă, mult mai greu de priceput. Oare cine pe cine sfidează? Rândunica eternitatea sau Buddha efemerul, concretul, simplitatea vieții și naturalul? Scriitorul Gheorghe Iorga va analiza în cartea sa – „Rândunica din nasul lui Buddha” – implicațiile majore din întreaga literatură a lumii, a Orientului îndeosebi, începând cu Hermes Trismegistul (6.000 de ani î.d.H.), continuând cu un alt mare iluminat – Orfeu – a cărui liră fermeca munții, cerul și câmpiile. Autorul nu se oprește doar aici. Supune analizei întregul parcurs al literaturii lumii, cu deosebire a celei orientale, el fiind unul dintre cei mai importanți traducători ai persanilor Omar Kahhayam, Hafez, Rumi etc., comentați și de Hegel sau Goethe. Fiind un autor de o erudiție remarcabilă, Gheorghe Iorga se va ocupa, în paralel, atât de literatură. cât și de curentele filozofice care au influiențat mersul gândirii umanității, începând de la Platon și Aristotel și până la Hegel, Shelley, Nietszke sau Heidegger. Deși se ocupă preponderent de literatrura orientală, autorul nu o ocolește nici pe cea occidentală, amintind în eseul „Cânturile lui Maldoror” de Lautremont, scriitori precum Francois Villon, Alan Edgar Poe, Ghelderode, Kafka, Baudelaire, Rimbaud, Esenin, Villier’s de Lisle-Adam, Mallarme, Flaubert etc. Alte literaturi (precum cea a sefardului Najara), Samuel Bekett, Pesoa, Kundera ș.a. sunt abordate din perspectiva influenței asupra mersului poeziei și prozei în diferite etape; concepții filosofice, religioase, sociale, mito-poetice etc. Oricare dintre cele 43 de eseuri este un excurs remarcabil prin întreaga cultură a Europei, Asiei, Africii, Americilor de Nord și de Sud și chiar a Australiei. Primează preponderent marii creatori ce s-au perindat de-a lungul numeroaselor secole ale existenței omenești. Sobrietatea, simplitatea, naturalețea, sinceritatea și imaginația sunt datele spirituale pe care Gheorghe Iorga își fondează concepția sa de excepțional cunoscător al literaturii, de critic obiectiv și de comentator excelent documentat.
„Rândunica din nasul lui Buddha” este o carte bijuterie, care n-ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui iubitor de literatură, filosofie, de cultură în general. „De câte ori va intra, de câte ori va ieși rândunica din nasul lui Buddha? Și într-un sens și-n altul… să ne-o închipuim fericită”, cum nota Camus. Adică din oricare punct de vedere vom privi marea creație a umanității să ne-o închipuim fericită.
Vasile PRUTEANU
n-avea buda si alte borte a zis
numaidecat nasul ?