~4 min lectură • 0 comentarii

Raportarile statistice la nivel national modifica baza de calcul in teritoriu

Redacția Ziarul de Bacău

Directia Judeteana de Statistica (DJS) Bacau a lansat, luni, 23 martie, noul buletin lunar „Infostat”, care apare, acum, intr-un format nou si cu o alta tinuta. Infostat este singurul buletin statistic de acest fel din tara si este scos din anul 1997. Noutatea principala este ca din acest buletin vor lipsi citiva indici statistici – indicele productiei industriale, indicele de investitii, dar vor ramine indicii exportului si importului, care insa vin cu o intirziere de circa trei luni. Va mai aparea cistigul mediu salarial la nivel de judet, dar nu si in structura pe cele trei mari sectoare de activitate. De asemenea, obisnuitele analize lunare vor aparea doar cu unele eforturi, cel mai probabil la doua luni odata sau, probabil, va fi scos un supliment al buletinului lunar, care va trata o anumita tema (si pe domenii de activitate). Buletinul statistic lunar care insotea si pina acum Infostat-ul va aparea in continuare.

Noua tinuta a buletinului Infostat a fost adoptata, deci, daca tot sintem la vreme de „criza”, datorita unui altfel de criza, aceea de indicatori statistici – spune directorul institutiei bacauane, Eugenia Harja. Dar, in primul rind din motive tehnice. „Am micsorat formatul buletinului, de la A3 la A4 – a precizat directorul DJS. Formatul mare se impunea pentru bogatia de date oferite publicului, un format care permitea includere de tabele mai mari, cu date in profil teritorial, date pe mai multi ani etc. Altfel se puteau aranja si graficele si textele pe un format mare, insa chiar unii dintre utilizatori s-au plins de formatul mare, greu de manevrat. Formatul A4 incape mult mai usor intr-o mapa”.

Granzii nu mai baga in seama judetele

Din acest an, odata cu primul numar al buletinului statistic, nu mai dispunem de unii indicatori, importanti dealtfel, care nu mai pot fi calculati. Nu mai putem estima in conditii reale, spre exemplu, indicele productiei industriale. „Anul trecut – a mai spus Eugenia Harja -, noi am dat, deja, explicatii in acest sens, in notele inserate in buletin, la fiecare indicator, dar acestea erau sau nu citite. Cine nu citea o asemenea nota nu putea intelege care era realitate cu asemena indicatori”. Practic, indicii acestia, fara anume date raportate, nu mai sint reali. Spre exemplu, am incheiat anul 2008 cu o crestere a productiei industriale cu peste 1%. Dar aici nu era cuprinsa si valoarea productiei societatii Petrom, valoare productiei extractive, cu mare pondere in economia judetului si cu mare influenta in dinamica indicelui. Daca ne uitam in structura lui, indicele productiei industriale la productia extractiva a scazut cu 87% in 2008 fata de 2007. Dar scaderea nu este reala, pentru ca s-a impartit o valoare care nu cuprinde datele de la Petrom, cu una anterioara in care societatea aparea. Sint, insa, si alti agenti economici cu pondere in judet, cu aceeasi semnificatie: E.ON Moldova, de exemplu, care are sediul in judetul Bacau, dar, fizic, se afla in Iasi. E o distanta, dar si raportarea pe care o fac este pe toata Moldova, nu doar pe judetul Bacau. Nu se puteau, astfel, defalca cifrele specifice judetului.

Statistica europeana cere alte reguli

Cind se calculeaza indicele productiei industriale, la nivelul oficiului de Statistica al Uniunii Europene, exista o metodologie unitara de calcul a indicatorilor pe termen scurt, care spune ca baza de ponderare ramine fixa pe o perioada mai mare si se schimba din cinci in cinci ani. „Daca noi, pina in 2008, am lucrat cu ponderile productiei industriale pe activitati CAEN din anul 2000 – a spus directorul DJS, acum din 2009, ponderile se modifica si se preiau cele din 2005. Deci, acum, trebuie sa lucram si la modificare bazei, dar s-a revizuit si Codul CAEN revizuit 2. Daca anul trecut toti indicii s-au raportat la CAEN revizuit 1, din ianuarie 2009 Institutul National de Statistica (INS) a dat o prima estimarte a indicelui folosind CAEN-ul nou. Deci, noi trebuie sa aducem toata baza de comparatie din 2005. Nu e chiar simplu”.
Indicatorii care nu mai apar in buletin, insa, nici nu mai pot fi cautati, pentru ca nu va mai exista o estimare, cel putin in prima parte a anului, decit la nivel national, unde lucrurile sint clare. „Dupa ce INS va termina toate seriile, pentru a le face comparabile – a mai precizat Eugenia Harja -, s-a convenit sa facem un grup de lucru, la nivel national, care sa vada daca, totusi, am putea sa estimam si in profiul teritorial, din semestrul al doilea 2009, anumiti indicatori”.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.