Război împotriva omizii păroase a dudului

Redacția Ziarul de Bacău

Unitatea Fitosanitară Bacău va efectua în perioada 4-7 august, zilnic între orele 5-10, pe raza muncipiului, un tratament împotriva omizi păroase a dudului. Insectele respective sînt foarte vorace și atacă arbori, arbuști, plante ierboase și poate duce la distrugerea în masă a acestora. Tratamentul se va face prin intermediul aviației utilitare și se vor folosi insecticide specifice, Fastac și Faster. Chiar dacă are impact minim asupra populației și animalelor, instituția atrage atenția populației în privința operațiunii, pentru că pot exista fenomene nedorite, mai ales la cei care suferă de afecțiuni pulmonare, cardiace etc. În perioada tratamentului se vor închide parcurile și vor fi puse indicatoare ce avertizează asupra interdicției de circulație în aceste zone. În această perioadă, populația trebuie să spele din abundență fructele și legumele, să evite plimbările în zonele de tratament – mai ales bătrînii, copii și persoanele cu alergii. De asemenea, animalele nu trebuie să pășuneze în locurile tratate și nici să se adape din apele de suprafață 48 de ore, iar deținătorii de albine trebuie să le țină închise. În caz de timp nefavorabil, perioada de împrăștiere a insecticidelor se prelungește. (Gabriela PASCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.