în Palatul Administrativ a izbucnit un nou conflict între mai marii județului. Acuzațiile pleacă de la Consiliul Județean (CJ), prin vocea lui Dragoș Benea, președintele CJ, spre Prefectura condusă de Gabriel Berca. Mărul discordiei este atacarea și revocarea hotărîrilor adoptate de consilierii județeni, de către juriștii Prefecturii.
Dragoș Benea este nemulțumit că Prefectura revocă o serie de hotărîri care au speță apropiată celor adoptate de consilierii locali ai Primăriei Bacău. „Hotărîrile Primăriei Bacău nu au fost atacate de serviciul juridic al Prefecturii, deși multe dintre ele sînt aproape identice. Aceeași speță de acte nu este apreciată cu aceeași unitate de măsură. La serviciul juridic se poartă unități de măsură după culoarea politică”, a declarat Dragoș Benea.
Toate aceste aspecte au fost discutate și în ultima ședință de CJ, mai ales că aleșii județeni au aprobat două acte revocate de Prefectură. Pînă acum, juriștii Prefecturii au contestat cinci hotărîri ale consilierilor județeni, dintre care trei au fost revocate, iar două au ajuns în instanță.
„Hotărîrile contestate de Prefectură vizează probleme legate de domeniul public, mai precis trecerea unor imobile din domeniul public în cel privat, respectiv de la CJ la primării, sau invers. S-a întîmplat chiar să ne revoce o hotărîre prin care se prelua alimentarea cu apă a comunei Traian de la investitor, de către Consiliul Județean și, apoi, se trecea în domeniul public al consiliului local din comună. în cele din urmă, hotărîrea noastră a fost bună și a primit aprobarea ministerului de resort, chiar dacă juriștii Prefecturii au revocat-o. în schimb, hotărîrea prin care se dădea un spațiu Primăriei Bacău pentru Serviciul public de evidență a populației, pașapoarte și permise auto, nu a fost contestată de Prefectură, deși este aceeași speță”, ne-a declarat Ina Zară, director la Direcția Juridică a CJ Bacău.
Prefectul susține că actele nu au culoare politică
Prefectul Gabriel Berca susține că toate actele care ajung la mîna juriștilor Prefecturii sînt tratate imparțial și că se iau decizii în funcție de legalitatea lor, și nicidecum de culoarea politică. „Nu este adevărat că s-au contestat și revocat numai hotărîri ale Consiliului Județean. Aceeași monedă am aplicat-o și la Primărie, așa cum s-a întîmplat cu revocarea actului semnat de primar, prin care era reangajat Dorinel Ifrim, sau hotărîrea cu groapa de lîngă Prefectură. Pentru mine, greșelile consilierilor locali vor fi taxate la fel. De obicei, noi trimitem adrese mai întîi, prin care cerem să se corecteze greșelile. Dacă acestea persistă, atunci acționăm în justiție. Dovada este că am cîștigat de două ori în procesul cu CJ Bacău”, ne-a declarat Gabriel Berca.
Prefectul mai spune că nu este interesat de culoarea politică și, chiar dacă CJ Bacău este condus de un reprezentant al PSD, întotdeauna va trata actele emise de adminsitrațiile locale cu aceeași unitate de măsură. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.