Decizii aberante la comisia județeană pentru aplicarea Legilor Fondului funciar. Moștenitorii familiei Fodor, cea care a deținut în proprietate aproape 400 de hectare de teren în Bacău, au primit amplasament în comuna Tătărăști, deși oamenii n-au fost niciodată proprietari pe vreun metru de teren acolo. Culmea este că deși terenul este liber, ocupat vremelnic de o stațiune ce cercetări, membrii Comisiei județene de fond funciar susțin că terenul nu le poate fi retrocedat din motive extrem de încîlcite. Proprietatea Fodoreștilor cuprindea aproape toată zona de sud a orașului Bacău, adică locul unde se află Sofert-ul, groapa de gunoi, Protanul, o parte din Aeroport și o parte din parcul Cancicov. Moștenitorii primilor Fodorești au făcut cerere de retrocedare atît pe Legea 18, cît și pe Legea 247, care le-ar fi permis retrocedarea integrală a bunurilor luate abuziv decomuniști. Culmea este că, deși cererea pe Legea 247 a fost înregistrată în termenul legal, Comisia județeană de aplicare a legilor fondului funciar nici nu a luat-o în calcul, în toate documentele făcînd referire doar la prima cerere de retrocedare. „A fost depusă cererea la comuna Sarata pe Legea 247, de către dr. Mariella Roșu ca moștenitoare a mamei ei, Magdalena, și a unchiului, Mihai. în noiembrie anul trecut, comisia locală a comunei Sarata a propus comisiei județene validarea acesteia cu suprafața de 46,5 hectare pe terenul din fața Metro, pe care își desfășoară acum activitatea Centrul de îmbunătățire și omologare a semințelor, pentru că restul terenului era occupat cu obiective industriale gen Sofert. Primul răspuns l-am primit de la județ pe șase iulie, anul acesta. Se luase decizia ca terenul să fie validat parțial pe 28,5 hectare, dar în comuna Tătărăști, din niște motive pe care eu nu am reușit să le înțeleg, atît de încîlcit au fost prezentate”, ne-a spus Ion Solomon, rudă cu moștenitorii și mandatat de Mariella Roșu să se ocupe de recuprarea terenului. Potrivit acestuia, Comisia județeană nu a luat în calcul cererile făcute pe legea 247, prin care se retrocedează proprietățile în intregime și în natură foștilor prorpietari, planul de situațiem executat de OCOT din care rezultă clar sitația terenului, propunerea juriștilor comsiei județene prin care se confirmă legalitatea retrocedării și nici referatul actualului director al OCOT prin care confirmă dreptul de proprietate al moștenitorilor familiei Fodor.
Instanța le-a dat dreptate, dar prefectua nu se lasă
Moștenitorii au început să înțeleagă că la mijloc sînt interese mult mai mari în momentul în care au intrat în posesia unui răspuns dat unor veterani de război care fuseseră împroprietăriți de comuniști pe o parte din moșia Fodor, după ce-a fost expropriată. Acestora li s-a spus că nu au calitatea de proprietari acolo, dar în răspunsul dat lor li se mai aduce la cunoștință faptul că și proprietarii de drept, respectiv moștenitorii familei Fodor, au făcut cerere de retrocedare pe teren. „Asta, în condițiile în care ei hotărîseră deja ca amplasament pentru moștenitorii Fodoreștilor un teren de la naiba, din comuna Tătărăști. Bătaie de joc, nu alta. Deci comisia județeană nu voia cu nici un chip ca acel teren să revină foștilor proprietari, asta este concluzia de bun simț care se desprinde din toată acestă poveste”, ne-a mai spus Solomon. Am luat legătura și cu Mariella Roșu. Femeia ne-a spus că a fost suficient de mult umilită și de comuniști și de actualul regim ca să se mai încumete la alte declarații. „Am actele de partea mea, nu am ce spune mai mult decît ele”, ne-a declarat Mariella, după ce a afirmat că a fost scoasă pe ușă afară ca o infractoare de la ședința Comisiei județene de jurista prefecturii Bacău. De cealalată parte, prefectul Gabriel Berca ne-a îndrumat către subprefectul Gheorghe Hură, cel care știa cel mai bine dosarul, dar care a menționat că așteaptă să ajungă la prefectură hotărîrea din instanță ca să facă recurs. „Acolo este vorba de două rînduri de exproprieri și terenul pe care îl revendică ei face parte din amplasamentul celui de-al doilea rînd de exproprieri, situație care nu este prevăzută de lege. în plus, acum este acolo CIOS-ul, care are statut de stațiune de cercetări și prin urmare terenurile acestora se retrocedează în regim special”, a încercat să ne explice subprefectul Gheorghe Hură. De fapt, Comisia Județeană de aplicare a legilor fondului funciar încearcă acum un al treilea rînd de expropriere pentru același teren. De două ori au făcut-o comuniștii și acum, a treia oară, actualul regim, care spune că deși proprietarul are dreptate, nu i se poate recunoaște amplasamentul pentru că acel teren a fost expropriat a doua oară tot de comuniști. „Este posibil ca noi, la comisia județeană, să fi făcut un raționament greșit, dar asta trebuie să stabilească justiția”, a admis, într-un final, Gheorghe Hură. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.