Razie printre braconieri

Redacția Ziarul de Bacău

• trei dintre ei s-au ales cu dosare penale și 14 au fost amendați

Lucrătorii Serviciului Ordine Publică din IJP Bacău au efectuat în cursul zilei de joi o amplă razie pe Lacul Răcăciuni, ce a avut drept scop identificarea eventualilor braconieri. În timpul acestei acțiuni de amploare, polițiștii au aplicat 16 amenzi, în valoare de 10,5 milioane de lei, celor care au fost depistați pescuind ilegal. Cel mai mult vor avea însă de suferit Ionuț Rusu, de 18 ani, și Dorel și Ioan Cocrea, de 32, respectiv 40 de ani, care s-au ales cu dosare penale pentru braconaj, întrucît au fost prinși în flagrant în timp ce întindeau trei setci. Întîmplător sau nu, cu prilejul aceleiași razii, în mîinile polițiștilor a căzut și Constantin Spătaru, de 21 de ani, din Răcăciuni. El pătrunsese în locuința cumnatului său plecat la muncă în Italia, de unde a furat o combină frigorifică în valoare de 15 milioane de lei. Spătaru este cercetat penal sub acuzația de furt calificat. (Dan MUNTEAN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.