– au fost verificate 224 de autovehicule, s-au aplicat 72 de amenzi şi au fost reţinute patru certificate de înmatriculare
Taximetriştii din tot judeţul au fost miercuri în vizorul poliţiştilor de la Rutieră, care au aplicat peste 70 de amenzi pentru nerespectarea prevederilor legale privind transportul de persoane în regim de taxi şi a normelor privind circulaţia pe drumurile publice. În atenţia poliţiştilor au fost traseele dinspre şi către aeroport, precum şi zonele unde au loc debarcarea şi preluarea pasagerilor, acţionându-se pentru depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, precum şi pentru sancţionarea celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor. În judeţul Bacău echipele de control au verificat 224 de autovehicule destinate transportului în regim taxi, din care 78 în zona Aeroportului din Bacău. Poliţiştii au aplicat 72 de sancţiuni contravenţionale în tot judeţul, din care 21 unor şoferi care efectuau activităţi în regim taxi în zona Aeroportului Bacău, şi au reţinut patru certificate de înmatriculare. (Florin C.)
Lasă un răspuns